Dau cu greu draperia la o parte. Parcă și soarelui îi e greu să se înalțe printre rămășițele nopții. Simt junghiul care m-a chinuit azi-noapte la fel de insistent. Pășesc greu, în picioarele goale, pe parchet. De 3 zile mă folosesc din nou de amicul meu, bastonul. Iar face figuri genunchiul stâng. Eheee, Mirelo, ce te-ai mai avânta pe aleile parcului la o tură de alergare, așa-i? Sunt aproape 20 de ani de când n-ai mai făcut-o. Hai, lasă, că și 2000 de pași pe zi prin casă sunt buni. Ioana de la 2 nici pe ăia nu mai poate să-i facă. Stă cu pledul pe ea și se uită…