Ultimile zile mă găsesc într-un sat, unde-mi desfășor viața ca și cum aș trăi aici de când m-am născut. E satul în care locuiesc ai mei. Le țin locul de “moșier” peste curte și orătănii și de “patroneasă” peste micul butic care aprovizionează oamenii din sat, cât timp ei au singurele zile libere, de auto-concediu, pe an. Băi, viața nu-i ușoară. Mai ales dacă ai și un butic-supermarket. ? Cine zice că e Zen totul, că ciripesc păsărelele și tu le-ngâni într-o comuniune om-natură desăvârșită, minte de-ngheață apele Buzăului. Nu mă înțelegeți greșit, nu neg că există o astfel de manifestare a vieții. Doar că nu pentru niște oameni simpli,…