Începe SuperBlog – școala de creativitate și bucurie

Îmi place să mă challangeuiesc. Atât de tare, încât mi-o dau la gioale singură și mă trezesc cu lipsă la somn, la energie, la viață. Îmi place să tremure carnea pe mine de emoții, să știu tot, să învăț, să aflu, să mă bucur de acest FOMO despre care nu știam ce înseamnă până nu mi l-a explicat cineva ca la proști și mi-am dat seama că e adânc înfipt în măruntaiele mele. SuperBlog, dacă suferi de FOMO și de sete de challangeuială și de a învăța lucruri noi și de a cerceta și livra tot ce poate scoate mai creativ creierul tău, e the real deal.

Adică cum adică? Ce e SuperBlog?

E cea mai tare competiție de blogging din Romania. Atât de tare că a crescut, s-a dezvoltat din 2008 (eu atunci cred ca nici nu știam să scriu :))) și, pe parcursul a 24 de ediții de până acum a adunat sub pălărie sute de bloggeri, mii și mii de articole, sute de sponsori care și-au pus la bătaie produsele pentru a fi promovate și câștigate prin advertoriale de oamenii cărora le place să scrie cu sens și bucurie. 

Superblog, ca să mă dau eu creativă până în rărunchi, e școala care te ia de mic pitic cu ciungă-n păr și te face să rupi drive-ul din tine. Băi, o scurtă paranteză aici – am început să scriu cu englezisme, ceea ce nu mă bucură prea tare. Îmi dau două palme și-mi revin. Așa…Da, competiția asta te învață ce nu știi. De exemplu, eu habar nu aveam ce e ăla brief (englezism, da, dar așa îi zice, nu știu cum să îi zic altfel), cum să organizez articolul, astfel încât taica Google să îl simtă că există, adică să îl indexeze cât de cât, nu știam ce-s alea cuvinte cheie. Adică mai nimic. Scriam ca pe o foaie de hârtie panseurile mele dezorganizate și le dădeam drumul pe www. E altă treabă să înveți ce-s toate astea (și mai mult). Mai ales că după ce înveți, poți să câștigi premii, așa, ca mine și să-ți dispară ciunga din păr, să ieși pe locul 3 din prima participare. 

Ce câștigi la SuperBlog?

Ce trebuie să faci ca să participi?

Te înscrii pe platformă (fă-o din timp, că începe pe 01 octombrie cu prima probă)  numai și numai după ce ai citit regulamentul. O să înțelegi de ce e împortant pe parcursul competiției. Aaa, încă ceva. Tu trebuie să ai deja un blog care să funcționeze de minim 3 luni și pe care să-ți fi scris tu deversările lăuntrice în minim 20 de articole. După ce-ai citit ce trebuie să faci și ce nu, scrii un articol pe care îl publici la tine “acasă” în care spui lumii internaute de ce participi tu și ce te mână în luptă. 

După publicare, hap! ai completat formularul de înscriere. După ce se finalizează înscrierea, o să ai contul tău în platformă unde o să încarci articolele pentru competiție, vezi cerințele probelor, notele pe care le-ai luat, etc. 

Daaar, cel mai important lucru pe care trebuie să îl faci este să te gândești bine care sunt motivele pentru care participi. Dacă o faci DOAR pentru premii, atunci stai cuminte. Dacă o faci pentru bucuria scrisului, pentru că vrei să înveți, pentru comunitate, pentru emoții, atunci dă-i bice!

Când m-o lăsa viața să respir un pic, când m-oi vindeca de ADHD și FOMO și haosul din cap, mă înscriu și eu din nou. Pentru că e un microb mișto SuperBlog. Și-ți rămâne acolo, în cotloanele minții dorința de a a fi parte din ce se întâmplă.

Vă pupez și vă urez!

Ce părere ai?

Trending Posts

© 2023 Created with Royal Elementor Addons