Publicat în Ce caut eu in viata mea, Galagie Mare

Sevraj în #mypersonalchallenge

Au trecut 12 zile de chin. Și, oricât aș lucra cu mine, nu pot să mă opresc din numărat zilele de dietă. Mi-ar fi plăcut să mă dau silfidă acum și să vă trântesc o poză cu alte 2 kilograme date jos, dar ar însemna să umblu la cântar, fix ca-n piață la Obor. Tot 2 mari și late sunt înregistrate la pierderi. Mă uit în oglindă și mă mint că parcă la față se vede c-aș fi slăbit mai mult. Andrei, ca să nu îmi iau câmpii de tot, mă încurajează și el cu un „parcă și la burtă se vede și, poate, și la mâini”.

Adevărul e că sunt tot acolo unde eram acum 6 zile. Fiecare seară e cu pofte de zici că sunt posedată de zeul ciocolății (ciocolatei pentru corectitudinea filfizonilor). Aș mânca și varul de pe pereți dac-ar fi dulce. Și momițe de porc, dac-ar fi unse cu cremă de vanilie. Mă uit la ceas și număr minutele până când încep ritualul de culcare cu Matei, că atunci încep să nu mă mai gândesc atât de tare la biscuiții cu fulgi de ciocolată pe care i-am luat pentru copil de la Mega și sunt gata oricând să uit de poftele lui și să mă înfig în cutie, ascunsă în debara. Că, dacă trec de astea, salvarea vine. Mă culc. Și mâine e o altă zi. Sunt zâna dietelor fără carbohidrați, sunt ambasadoarea nerecunoscută a vieții low-carb. Sfătuiesc prietene care vor și ele. Le trimit aplicații cu rețete organizate pe momente ale zilei. Ce să mai, sunt mentorul femeilor în căutare de siluete smulse din reviste glossy. Toate astea, în fiecare zi, până pe la 19.00-20.00,când începe să urle în mine ursoaica înfometată care visează platouri de eclere cu ness și amandine și brioșe.

M-am ținut tare până acum. E mult mai greu decât acum doi ani. Sau așa simt, cel puțin. Bine, și eu sunt mai bătrână cu 24 de luni în care corpul a început s-o ia la vale. Cu un junghi în dreapta, cu un colac apărut în locuri nelocuite de vreunu’ până la vârsta asta. De-ale bătrâneții, maică…

Eu mă mai străduiesc. Că parcă am simțit c-o să vreau s-alunec în păcat și de-aia m-am anunțat cu surle și trâmbițe în spațiul internaut. Să mă fac de rușine dacă renunț. Să intru-n pământ de ocările voastre și să știu că trebuie să merg mai departe. Așa, șontâc, șontâc, cum oi putea. Dar vă spun, e muncă grea. Am mai văzut și „The Morning Show” cu Jennifer Aniston și Reese Witherspoon filmat în 2019. Ce-ați făcut, doamnele mele? Păi una are 53 și una 43. Și arată de zici că acu’ urmează să dea BACU’ (dacă au temperatura sub 37.3, ăfcors). Exagerez, sigur. „Au filtre pe față, Mirela!”, mă liniștește Andrei care știe la ce tertipuri se apelează în cinema și TV. Or avea, dar carnea aia tare pe ele tot cu nemâncat și sală și toate unsorile și unturile date pe corp a ajuns să fie așa. Zici că se îmbăiază zilnic în lapte de cimpanzeu bengalez și se ung cu lacrimi de privighetoare.

Nu mă las. Mă țin tare în foamea mea de lup. Și-o să înving. Că eu ca mama balenelor nu mă prezint pe plajă la 2 mai, să mă invite domnii săriți de 65 de ani veniți cu cortu’ să joc o partidă de table cu ei, ca o bunicuță grăsuță și amabilă ce par eu când pășesc pe nisipul fierbinte în drumul către o merdenea cu mult foietaj.

Doamne ajută și alungă demonii ghiftuirii necontrolate! 🙆‍♀️

Publicat în Ce caut eu in viata mea

Slăbește acum! Întreabă-mă cum!

Întotdeauna am fost o rubensiană. Picturile lui Rubens, cu femeile alea pline de colace, întinse într-o grație nebună pe cearceafuri aruncate-n scârbă pe sofa-uri, zici că-s poze cu mine (dacă m-aș fi țăcănit și m-aș fi apucat de poze nud).

M-am învârtit toată viața între 60 și 70 de kg, cu o înălțime de 158cm. Închipuiți – vă. Îmi place mult de tot să mănânc. În general, prostii. Mâncare mai puțin. Era o vreme când o pungă mare de semințe și o sticlă de cola reprezentau meniul unui restaurant cu cel puțin 2 stele Michelin pentru mine. Meniu de seară, desigur. Deci nu sarmalele și fripturile mă strigau din farfurie. Preferatele mele erau: pâinea proaspătă, cola, semințe și dulciuri. Ritualul se desfășura aproape zilnic, între orele 23.00 (ora la care adormea copilul) și 01.00, vizionând un film de pe net, de cele mai multe ori.

După naștere, pe fondul depresiei post-natale despre care ți-am povestit aici și pentru că trăiam cu o panică cât casa că n-am timp să îi gătesc copilului 5 mese pe zi, cum cere la cărțile de diversificare, am mâncat tone de biscuiți. Lui îi dădeam pe răzătoare 1, iar eu mâncam 10.
Și, uite-așa, în prima vară la mare cu copilul, soțul meu a mers însoțit de o balenă eșuată care se străduia, în prea-plinul ei, măcar cochetă să fie. Nu mai conta, oricum. Ocupam 3 locuri de plajă.

IMAG1154

N-am ținut niciodată cură de slăbire, deși, de la 20 de ani, în fiecare zi îmi ziceam hotărâtă că trebuie să slăbesc. De mâine. Când ai asta în cap, are un oarecare efect asupra ta orice promisiune c-o să slăbești venită din exterior. Într-o zi, când eu dețineam, deja, aproape 70 de kg, la metrou la Tineretului, s-a înființat în fața mea o doamnă care m-a privit plină de compasiune și mi-a dat un flyer cu multe promisiuni, cu gratuitate la consult… D-astea. Ar fi trebuit să știu mai bine. Dar… M-am prezentat la sediu și, de cum am intrat, mi-am dat seama c-o să vrea să-mi bage pe gât shake-uri, prafuri, pilule minune. Mi-a făcut „testu’ grăsimii”, ca la Fairy, și … Ce să vezi? Nasol. A ieșit nasol. Era nevoie de o intervenție i-me-dia-tă. Stau de vorbă cu doamna și o întreb de cât timp face asta. Mândră, îmi zice că de 7 ani. Ea avea cu cel puțin 15 kg mai mult decât mine, era, practic, doamna Colac peste Pupăză. Mhm. Haide, închideți, că vă sun io.

N-am reușit să mă transform dintr-o balenă într-o pseudo sirenă decât atunci când s-a produs declick-ul. Am adoptat o metodă foarte complexă și încercată de foarte puțini oameni: n-am mai băgat în mine ca vaca. Adică am eliminat complet: cola, semințe, dulciuri, pâine și serile s-au transformat din maraton de spart semințe în sesiuni de preparat limonade acre de-ți fac gura pungă.

Am slăbit 15 kg în 9 luni.

IMG_20190627_123605

Bine, poza asta e din ianuarie. Am mai pus 3 kg la loc de-atunci… Da’ nu mai ziceți și voi la nimeni. 🤫🤭