Bai, n-am fost și io la Untold, SummerWell și la ăla care a fost înainte la mare. N-am fost niciodată, nu că anu’ ăsta. Când mă întreabă cineva dacă mă duc, mă și sperii, naibii. Cine, io?! Nici nu știu prea bine ce-s astea. Niște festivaluri știu că sunt. Cântă niște oameni, se bea, se dansează, se distrează, practic. Dar, probabil, pentru că-s venită pe gârlă, pe râul Buzău, nu mi-a trecut niciodată prin cap. E așa… Ca și cum se întâmplă toate astea pe altă planetă și io-s mică aici și fac cu mâna, dar nu știu cui.
Am auzit c-a fost omor la toate. Deci.. Exclus să mă duc. Dacă m-aș fi hotărât, n-aș fi dormit 3 săptămâni înainte de frică: că e multă lume, că mă sufoc, că ce fac eu acolo, că că … Mda, mă sperie mulțimile, din păcate. Poa’ să cânte și Dan Spătaru din mormânt live cu proiecție pe spate, eu în mulțime nu intru. Când a concertat Metallica prima și prima dată în România, m-am dus și eu cu sor-mea. Era să murim sufocate. Că nouă ne-a plăcut să stăm în față. Nici măcar nu eram rockerițe. Dacă știam 1 piesă cap-coadă, era bine… Dar na, eram proaspăt ieșite din adolescență sau chiar în miezul ei. După ce-am reușit să ieșim din vacarm, ne-am suit în tribune, unde era liber și una dintre noi a adormit. Nu mai știu care. Concertul se petrecea în continuare. Pesemne că zbaterea să ne ținem în viață și să nu fim călcate în picioare ne ostenise teribil.
Așa… Nu mă duc nu că nu mi-ar plăcea. N-aș vrea și eu să pot să port o conversație zilele astea fără să am privirea unei vaci nedumerite?! Aș vrea…Aș vrea să fiu cool, să am ce povesti în afara de ce #goodvibes vopsea lavabilă am ales pentru bucătărie, #mysummer ce cald e în 381 și #ineedvitamisea rețete de prăjituri. Numai că trebuie să-mi înving frica asta de oameni necunoscuți mulți adunați în jurul meu. Lucru imposibil în această perioada a vieții mele. Sau, mai bine, la anu’ îmi iau un bilet la Amara, combin și cu niște băi termale și, dacă e ceva, povestesc și eu de-acolo. Că n-o să mai fie nimeni care să știe ce și cum. O să fiu de nișă. O festivalieră cu totul și cu totul de aur!
#liviuvasilica #costicalataretu #tarafuldelavarbilau
3 Comments
[…] S. Nu, nu mi-a fost frică de mulțime, că eram maxim 200. Și ce bine-a fost. Ca la […]
Nu eram fan festivaluri de genul mentionate de tine,nici nu vroiam sa aud ca voi ajunge eu vreodata in nebunia aceea,insa cu “never say never” este atat de adevarata, anul acesta mi-am luat inima in “dinti” si o invitatie moka,apoi mi-am spus: “cat de rau sa fie?merg,stau o ora si daca nu-mi place plec”si asa am ajuns la Neversea.Am mers in fiecare zi de festival,mai putin in ultima zi cand ma astepta drumul catre Bucuresti si job-ul.
Am trait toata atmosfera de acolo si desi nu sunt fan muzica electronica,show-ul a fost spectaculos.Plus ca alegi la ce scena sa stai.
Te incurajez sa incerci 😉
La anul merg sa vad cum este la Untold,ca sa fac comparatie 🙂
Eu, in perioada asta, am ascultat cu gura cascata tot ce aveau de povestit cei care au mers. Pentru ca mi ar placea la nebunie, cred, si mie. Si da, poate ca imi voi invinge frica de multime si de necunoscut si in anii urmatori (mi e aproape imposibil sa sper ca la anu’) voi merge si eu. Multumesc mult pentru comentariu, Oana. Ma bucur tare ca a fost o experiență placuta pentru tine!