Acum o oră am trăit unul dintre cele mai grele momente din ultima vreme. Am încercat să îi fac față cu demnitate, în picioare, deși mă deplasam cu genunchii înmuiați și inima plângând. Cu corpul tremurând din toate încheieturile și cu lacrimi amare în gât.
Mi-am luat la revedere de la colegii mei, așa cum nu aș fi vrut s-o fac vreodată. Știam că o să vină momentul, eu l-am hotărât pentru binele meu și al copilului meu. Dar a venit mai devreme cu 2 săptămâni și în condiții la care nu m-aș fi gândit.
Astăzi, toți ne-am luat la revedere unii de la ceilalți. Ei pentru 2 săptămâni (Doamne ajută!), eu pe termen nelimitat. Am văzut iubire în ochii noștri. Iubire, teamă, nesiguranță și prudență. Unii semeți, dârji, alții derutați, tulburați și cu inimile strânse. Totuși, pe undeva, prin colțuri, plutea un abur de speranță. De curaj. Atât cât putem fi de curajoși și încrezători în perioada asta.
Nu ne-am îmbrățișat. Am preferat s-o facem cu inimile și cu ochii. Pentru că fiecare dintre noi știe câtă iubire primește de la ceilalți. Ne-am părăsit cea de-a doua casă cu stomacul contorsionat.
Thebeautymasters of my heart, sunteți cea mai frumoasă echipă din care am făcut parte! Sunt onorată să vă cunosc și vă mulțumesc pentru tot ce-am trăit alături de voi!
Să ne vedem cu bine!
A voastra, Miri ❤️
