Îmi place mâncarea. Mult de tot. Chiar și când țin cură de slăbire, conștientă fiind de proporțiile pe care le iau periodic, gândul tot la mâncare îmi este. Sau poate atunci e și mai pregnant gândul că trebuie să mănânc. Nimic nu-mi străbate mintea mai des decât ciocolata. Nevoia și plăcerea pe care le simt vizavi de ciocolata sunt cam ca aceleași care mă încearcă când iau o gură de aer proaspăt și-i simt traiectoria până în plămâni. Da, e boală la cap.
În decembrie, când eu plămădeam la cozonaci cu mama și mă băteam de muscă într-un sat aproape uitat de lume, colegii mei primeau de la una dintre cele mai prietenoase și fidele cliente ale salonului o Chocotelegramă, de la Chocolissimo. Ce e această minunăție, acest răsfăț al papilelor gustative? O declarație de dragoste/respect/ fidelitate din ciocolată. Ce frumos! Desigur că i-am invidiat. Aproape că m-am aruncat în mașina non-proprietate personală ca să mai prind și eu un Y sau un A din ciocolată fină. Nu s-a putut. Și-am rămas cu jinduirea unei ocazii de a-mi satisface curiozitatea și plăcerea.
Ce credeți c-am făcut? Am revenit acasă și m-am plâns. Dar nu direct. Am creat o întreagă scenetă. Cum că eu vreau să mă simt și mai iubită. Să îmi demonstreze mie Andrei cu și mai multe fapte că mă iubește de-i sar ochii. Măi, femeie, zicea el. Ce vrei de la mine? Ai luat-o razna? Eu nuuu, că vreau demonstrații. Saracul a cedat și m-a întrebat direct: Zi-mi ce vrei, ca să scap. Vreau și eu o Chocotelegramă. O ce? O Chocotelegramă. Ce-i aia? E un mesaj de apreciere (că sper că mă apreciezi maxim) și dragoste (să dea naiba să nu mă iubești) pe care îl scrii pe o ciocolată belgiană premium, cu gust divin (mi-au spus mie colegii că nu doar că arată absolut fabulos, dar are și un gust cum n-au mai simțit mâncând o altă ciocolată). Și de unde iau eu acu’ Chocotelegramă, te-ai țăcănit? I-am dat link, i-am dat pagina de Facebook (https://www.facebook.com/chocolissimoRo/), toate sursele pe care le aveam la îndemână, ca să mă asigur că primesc ce-mi doresc.
Ce credeți că zice el? Băi, Mirelo, arată super bine, sunt convins că sunt și super bune, dar nu pot să fac asta. Te ridic cu liza din pat să te pun pe picioare, te faci de 100 de kg si, nu de alta, dar dup-aia te miorlăi prin casă că tu ești grasă și trebuie neapărat să ții cură de slăbire. Cum faci periodic, de 2 ani încoace. Pfoaaa, m-am tânguit, am promis că nu o mănânc pe toată odată, dar nici eu nu credeam ce spun. I-am spus ca știu eu, c-am citit, că e făcută după rețete tradiționale, și că are 100% un pur de cacao. N-am avut sorți de izbândă. M-a refuzat. A zis că mai bine îmi scrie o scrisoare, că hârtie, până acum, nu m-a văzut că mănânc.
Ce-am facut eu fix în ziua aia? Mi-am scris un mesaj din ciocolată. M-am uitat în oglindă și m-am gândit la ce mi-ar plăcea să înregistreze creierul meu ca mesaj care să-i rămână, astfel încât să mă valorez mai mult. Am intrat pe site și mi-am personalizat cadoul din ciocolată. Am scris așa: “You Matter”. Da, desigur că atunci când am primit coletul, am devorat rapid ambii T și Y-ul visat încă din decembrie. Cu o plăcere nebună.
Mi se pare genial, că eu nu prea am idei de cadouri. Asta e o salvare. Nu cred că știu pe cineva căruia să nu îi placă ciocolata. Sau poate…n-am vrut să-i știu … :)) Vă spun, asta nu e valabilă doar atunci când stați câte o săptămână să vă gândiți la ce să cumpărați pentru cei pe care îi iubiți. E cadoul perfect. Când faci cadouri din ciocolată mergi la sigur. Indiferent că e șefu’, că e mama, că e sora, că e bărbatul. Mai ales dacă ești TU. Fă-ți cadouri din ciocolată belgiană premium, ca să îți arăți cât de mult te valorezi. Ca să te uiți în oglindă și să ți se lumineze fața. Pentru că mesajul ăla, odata scris pe ciocolată, îți ajunge direct în inimă. Știi că, deși te străduiești de luni întregi să mai dai câteva kilograme jos, e mai important să știi cât de mult te apreciezi tu pe tine pentru ceea ce ești pe interior. So, go for it!
Abia aștept să îi mai spun și altfel lui Matei cât de mult îl iubesc și cât de mândră sunt că sunt mama lui și că m-a ales. În aprilie, de ziua lui, îl surprind cu o altfel de mașinuță, jucăriile lui preferate, după Spidermanii diverși înșirați prin casa. Ce bine că știe să citească “Te iubesc”, ca să îi pun alături și 8 litere dulci.
Fă-ți plăcerile mici, ca să te simți de zile mari! Asta poate face o Chocotelegramă!
Articol scris pentru proba extra-concurs Chocolissimo lansata via Superblog.