-
Smardoaica și feminitatea
N-am fost niciodată vreo divetă despuiată. Nici măcar așa, cu vreo ocazie. Să mă duc și eu, de exemplu, la un party și să mă port la minijup, mulată, nu cu toate cele, ci cu câteva, la vedere. Mi-a fost rușine și frică. O rușine de intram în pământ numai la gându' c-aș putea să ies așa pe ușă. Așa c-am ars-o bătrânește chiar și între 16 și 25 de ani. De fapt, mai ales atunci. Când toate fetele încep să se arate în toată splendoarea lor. N-am umblat nici cu saci pe mine, dar eram, mai degrabă, o don'șoară de la casa de dans și bune maniere.
-
Uan, ciu, fri, Pamela vrea copii
Când eram mică, stăteam ore-n șir în fața oglinzii și vorbeam de una singură. În principiu, baliverne. Îmi cercetam fiecare mușchi al feței ca să văd în ce direcție o ia și dacă dau bine pe sticlă. Mă visam la televizor. Pe vremea când am început această manifestare psihotico-artistică, la tv erau de admirat, în principal, crainicele. Acele femei frumos aranjate, dar în limite creștinești, care înșirau niște ore și emisiunile care urmau să se difuzeze în ziua aia. Eram fanul lor. Le-am urmărit cu o atenție chirurgicală fiecare gest, fiecare spasm, fiecare ton al vocii. Și le imitam. Uneori, îmi stabileam studioul tv în sufragerie, cu un scaun în…
