Așa cum fac toți copiii, și eu visam când eram mică la diverse ocupații. Despre una dintre ele v-am povestit aici. N-a durat mult dorința asta aberantă și necinstită. C-au venit altele, odată cu diferitele etape ale creșterii mele. Am visat să fiu actriță, crainică Tv, profesor și câte și mai câte. M-a ferit Dumnezeu de dorința de a fi medic, că de mică mă scăpam pe mine când vedeam sânge.
Destinul (alegerile personale) a făcut în așa fel încât să n-am niciuna dintre cele de mai sus. Și cred că pentru mine s-a inventat o meserie nouă. Om bun la toate. Am stat în ultima vreme și am încercat să mă lămuresc de ce am luat-o pe calea asta.
Am găsit câteva răspunsuri:
- îmi place să mă fac utilă. Să aibă oamenii nevoie de mine și eu să fiu acolo, să-i servesc
- îmi plac oamenii. Mult de tot.
- îmi place să particip la creșterea a CEVA. Să văd cum evoluează lucrurile și cum se întâmplă sub ochii mei, dar, mai ales, din mâna mea.
De-aia toate job-urile pe care le-am avut au răspuns nevoilor ăstora ale mele. Toate, adică 3 mari și late. În aproape 20 de ani de muncă. Motivul principal pentru care n-am renunțat ușor la niciunul dintre ele au fost, întotdeauna, oamenii. Colegii. Doamne, și ce colegi am mai avut. În toate locurile în care am lucrat, colectivul crea atmosfera celei de-a doua case. Iar pentru mine asta este mai important decât orice sumă de bani.
Revenind la subiectul postării, cea mai frumoasă meserie din lume este a mea. Îi spun meserie, că dă bine în titlu. Dar e un termen generic pentru orice job, ocupație. Și și a ta. Dacă ești, să zicem, mecanic auto și mirosul de benzină, motorină și ulei e cel după care tânjești dimineața când te trezești. Dacă desfundatul jiglerelor și reglarea frânelor este challenge-ul tău zilnic. În alte cuvinte, dacă faci treaba asta cu pasiune și bucurie, atunci ASTA e cea mai frumoasă meserie din lume. Și tu ai succes. Așa cum și eu mă simt un om de succes doar pentru că fac ce-mi place alături de oameni pe care am ajuns să îi iubesc și care să-mi devină prieteni pe viață.
În curând, voi petrece mai puțin timp cu ei. Dar nu mă pot desprinde de tot. Mi-e, practic, imposibil. Dar eliberez locul pentru altcineva. În finalul postării îți voi da link către anunțul de angajare pe postul meu.
Mulți ar putea să se întrebe: băi, nene, atâta gargară și, de fapt, tu nu mai stai în locul ăla de vis. De ce naiba pleci, dacă e așa mișto?!
Pentru că nevoia de a petrece mai mult timp cu copilul meu este mai mare decât orice (și v-am zis că mi-am păstrat timp și pentru a continua, într-un fel, drumul alături de actualii mei colegi).
Ce vreau eu, de fapt, să zic cu toată polologhia asta, e că ne dorim un/o coleg/colegă, care să se muleze pe spiritul echipei.
Cum ar trebui să fie, dincolo de ce scrie în anunț:
- să îi placă oamenii rău
- să înțeleagă că, mai presus de orice, cei care ne calcă pragul trebuie să se simtă ca acasă. Sau că trebuie tratați ca musafiri prețioși în casa noastră.
- să îi placă să construiască, alături de colegi, o echipă bine închegată și orientată spre nevoile clienților
- să zâmbească mult. Autentic.
- să îi placă să învețe lucruri care îi vor folosi pe tot parcursul vieții profesionale.
Dacă știți pe cineva care e așa și care-și doreste să înceapă o experiență frumoasă, trimiteți-i linkul postării mele sau al anunțului de mai jos.
https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=2519065278372140&id=1398531270425552
