Ce îmi dă și ce-mi ia izolarea…

Am crescut destul de docilă în toate relațiile. În copilărie n-am avut răzvrătiri, adolescența a fost trecută fără bătăi de cap pentru mama și tata. Iar ca adult, deși zodia (scorpion) mă împinge să mă războiesc, să fac scandal, de cele mai multe ori mă zbat ca peștele pe uscat puțin și dup-aia șed frumos.


Vremuri ca astea de le trăim noi acum, grele și fără speranță imediată, nu trezesc luptătoarea proastă din mine (au trezit-o alte momente) care să nu vrea să se supună regulilor, DAR am și eu niște plângeri de făcut.


În primul rând, somnul de după-amiază în pijamalele mele pufoase mi-a fost furat de către acest virus nemernic. Nu mai pot nicicum să bag cornu’n pernă și să buginesc 3 ore jumate, așa cum o făceam de fiecare dată când aveam ocazia. Am toate condițiile ca să-mi satisfac plăcerea asta pe care o am de când eram copil, dar nu mai pot. Ațipesc 10 minute și dup-aia belesc ochii pe pereți.


O altă problemă pe care o am e imposibilitatea de-a vedea un film cap-coadă. Păi să nu-ți vină să-njuri de toate alea… Când tu ai la dispoziție aproape 2 luni în care să stai în casă și să vezi filme pe alese, pe genuri, pe ore, pe ce vrei tu și tu să nu fii în stare să te concentrezi până la sfârșit?! Doamne, nici sămânța nu mai e ce-a fost, nici drama romantică nu mai trezește interes…


Când vin la mama, cea mai mare tentație e să bag în mine până mi se face rău și tre’ să mă tragă cineva pe mâini ca să-mi revin. Nici îmbuibatul nu mai e ce-a fost. Pe lângă gândul că tre’ să mai fac economie la mâncare, nici nu mai intră mâncarea la fel.


Practic, nici una dintre plăcerile mele vechi nu mai poate fi consumată. Și eu vă spun, dacă mi-a luat somnu’ de după-amiază în pijamalele mele pufoase, pentru care eu am ratat momente importante în adolescența și tinerețea mea timpurie, dacă mi-a tăiat pofta de mâncat semințe și văzut filme, virusu’ ăsta are nevoie de un Will Smith care să-l extermine! Eu am nevoie de un Will Smith!


Ce mi-a dat?! Că mi-a și dat…
Mi-a dat stat la aer curat pe termen nedeterminat
Mi i-a dat pe mama și tata aproape pe termen nedeterminat
Mi-a dat ocazia să pun mâna la muncă fizică, pe care o prefer acum, că nu solicită capu’. Când ești lobotomizat preferi să dai din mâini. Și am febră musculară de la bătut covoare. Pe care o prefer, decât un 38.5…
Mi-a dat timp cu Matei
Mi-a dat ocazia să mă gândesc la cât consum și dacă merită să irosesc ce am.
Lucruri pe care o să le țin minte.

Promit! Numa’ dă-i drumu’ de-aici, covidule, du-te la tine pe scară, în altă lume!

Ce părere ai?

Trending Posts

© 2023 Created with Royal Elementor Addons