Ma chinuie talentu'
-
Gospo-bloggerița
Gospo-bloggerița. Iată sinteza celor 40 de ani în ochii prietenelor mele de-o viață. Bine, bloggerița e acolo pentru încurajare, mi s-a spus clar să nu mă ia de cap această titulatură, când știm cu toții opinteala care mă însoțește în această activitate creativă. Că tre’ să fii inspirat, cu ideile la tine, cu condeiu’ gata să străbată dedesubturile www-ului în calea spre succes. Nu-s inspirată de cele mai multe ori. Ce nu-mi lipsește, în schimb, e perseverența. ? Gospo. Adică gospodina… Ce să zic?! Dacă nu erau Jamila, mama și doamna Sanda, mama lui Andrei, mânca, săracu’ copil zilnic omletă cu cartofi prăjiți. Nevoia, disperarea meselor diversificate pentru copil și…
-
Când visele devin realitate
Mai țineți minte ce vă povesteam în articolul Uan, ciu, fri, Pamela vrea copii? Cum mă izmeneam de mică în fața oglinzii și jucam toate rolurile pământului inventate și neinventate, încă?! Ore în șir de visat cu ochii deschiși la roluri pe care mi-ar fi plăcut să le joc, exerciții de mimică, așa cum mă pricepeam. Mama, toată copilăria mea, m-a alintat “actrița lu’mama”. N-am făcut nimic, odată ce-am crescut, ca să mă pregătesc așa cum trebuie pentru o carieră în actorie. Doar mă jucam și mă mângâiam cu scălâmbăielile și replicile scornite de mintea mea sau preluate din “Tânăr și neliniștit”, de exemplu. Dar a venit și vremea mea.…
-
Texte hulite – de iubit (Doi ochi caprui – trupa Bambi)
-
Texte. Poate doriți să reascultați…
E clar ca pandemia asta scoate din oameni ori ce-i mai rău, ori ce-i mai bun. Unii se bat de plictiseală și nevoi, alții fac copii, alții divorțează temporar sau definitiv…fiecare cum poate. La nivel individual, majoritatea caută să fructifice timpul ăsta, să nu simtă că trece degeaba. Într-o zi, în lobotomizarea mea, stândă io cu ochii beliți în grădină și cu mintea goală-goluță, m-a traversat o idee. Cum că noi, în superficialitatea noastră, nu mai dăm importanță cuvintelor. Adică nu ne mai îngrijim de sensul lor și le scoatem, pur și simplu, pe gură. Mânați de preconcepții, de idei fixe, de tot felul de influențe, privim și investim și…
-
Mimozeta Turcuțeanu și tocilara
A fost odată ca niciodată Mimozeta Turcuțeanu. O ființă sensibilă, o fire plăpândă, cu mersul leganat și capul flexat într-o parte, care-și preumbla fizicul suplu pe catwalkul holurilor de liceu de cartier bucureștean.Pe toată perioada liceului s-a zbătut puternic să facă față cerințelor. Neuronii strigau disperați să-i mai lase în pace cu atâta sforțare degeaba. Se străduia, mititica, dar nu se putea mai mult decât un 6-7 în catalog. După liceu, a încercat să intre la o facultate cu profil real, dar n-a reușit. Într-una dintre serile de după eșec, i s-a arătat posibilitatea de a lua lecții private de la una dintre tocilarele clasei, pentru că bani de meditații…
