-
Un sfârșit de an cât se poate de prost…
Sunt foarte supărată. Sunt mâhnită și rănită. M-am perpelit toată ziua. La propriu. C-am dat drumu’ la cuptor să se facă cald în casă. Că nu e nici urmă de căldură și de apă caldă. Deci chiar m-am perpelit. M-am mai încălzit cu telefonu’ în mână că s-a-ncins de la scrollat. Măcar nu mi-am pus mănușile în casă…
-
Zuckerberg, păi se poate?!
Băi, ne fură Zuckeberg ăsta șansa la viață. La trăire intensă și la bucurii nemărginite. Păi ce-am făcut, Bobiță?! Unde sunt like-urile noastre? Unde e numărul lor și oglindirea valorii noastre umane și artistice (unde e cazu’, desigur). A scos numărul de like-uri de pe instagram, frățiorilor. Ne-a nenorocit pe viață! Vă spun, eu când am aflat, am fost în pragul atacului de panică cum n-am fost în toată călătoria asta a mea pe pământ. Să-mi vină rău, nu alta! Am crezut că-mi fuge de sub picioare când n-am mai putut să numar like-urile (inimioarele, mă rog… Și mai rău, adică) pe care le adună fetilii astea de-mi umplu mie…
-
Vacanța infuenceriței de Berceni
N-am mai scris de mult timp. Aș putea să mă dau interesantă și să zic că n-am mai făcut-o pentru că am fost în vacanță (lucru care s-a întâmplat), dar realitatea e că neuronul ăla singur singurel s-a-vârtit de i-a venit rău și n-a mai produs nimic. Gol. Nimic. Nada. Empty. Acu’, că-s aterizată proaspăt din mașina proprietate personală derect în apartamentul din Berceni, aș putea să vă povestesc cum am petrecut vacanța pe coasta 2 Mai, loc cu corturi și nisip fin, plin de pungi de cipsuri. Oază de liniște și relaxare cu juma’ de Mega prezentă prin ambalaje. Pe sistemul “check my new post for details”, așa cum…
