Nu de multe ori am fost martora unor interogatorii ajunse la demență în care femei cu vârsta 30+ erau puse la zid de mame la primul sau al enspelea copil. Subiectul: “trebuie să faci un copil!”.
Nu ne intră-n cap odată că nu suntem la fel. Că fiecare decide pentru și în viața lui. Că n-am fost siamezi toți cu toți și că există persoane cu nevoi și ținte diferite de ale noastre în viață.
Un copil îți trasează o linie în viață în momentul în care apare. E foarte clară și foarte puternică. Îți ia tot ce-ai avut până la el și-ți dă cât nu poți duce, uneori.
Dacă mă întrebați pe mine, îți ia, pentru scurtă vreme, libertatea de-a te duce cu valul vieții, cu latura aia superficială a ei, dar pe care o valorizăm atât de mult și care ne dă senzația amăgitoare că trăim bine, frumos: petreceri, vacanțe, beri, plimbări in miez de noapte, băute, pălăvrăgeală ore-n șir despre nimicuri.
Ce-ți dă e incomparabil cu orice. Nu există fericire mai smintită. Ești, brusc, Dumnezeul unei alte ființe umane. E prelungirea ta pură în Universul ăsta și sursa unei iubiri necondiționate pe care niciun alt om nu ți-o poate oferi. Momentele în care parte din tine începe să facă cunoștință cu LUMEA și ți-o arată așa cum n-ai avut capacitatea s-o vezi până la el sunt, de departe, vârfurile vieții tale. Nicio senzație nu e mai electrizantă, mai caldă, mai vindecătoare, decât cea oferită de mânuța propriului copil pe obrazul tău. Nicio muzică compusă dealungul timpului nu-ți mângâie urechea ca acel “mami” repetat, iar și iar.
Dar înainte de a-l avea, tu nu știai toate astea. Și nici cele care hotărăsc să nu facă copii. N-au cum să-și dorească niște senzații povestite de alții: de mine, de tine. Nu e corect față de cele care decid că nu sunt pregătite sufletește, social, material să devină mame să le invadăm cu argumente valabile doar pentru noi.
Prefer deciziile luate cu cap pe un subiect atât de sensibil, atât de hotărâtor în viața unui om, decât convingerea că “văd eu ce fac, un copil crește singur” cu repercursiuni asupra altor vieți nevinovate, care nu ne cer să apară, care nu au puterea de a-și decide familia. E plină planeta de copii nedoriți, de suflete mutilate de lipsa iubirii, de trupuri schilodite de încercări repetate de a scăpa de sarcini.
Ce-ar fi ca scopul nostru să fie acela de a da lumii viitori adulți fericiți, acceptați și asumați?!
