A fost odată ca niciodată Mimozeta Turcuțeanu. O ființă sensibilă, o fire plăpândă, cu mersul leganat și capul flexat într-o parte, care-și preumbla fizicul suplu pe catwalkul holurilor de liceu de cartier bucureștean.
Pe toată perioada liceului s-a zbătut puternic să facă față cerințelor. Neuronii strigau disperați să-i mai lase în pace cu atâta sforțare degeaba. Se străduia, mititica, dar nu se putea mai mult decât un 6-7 în catalog.
După liceu, a încercat să intre la o facultate cu profil real, dar n-a reușit. Într-una dintre serile de după eșec, i s-a arătat posibilitatea de a lua lecții private de la una dintre tocilarele clasei, pentru că bani de meditații cu un profesor nu avea. Nu-i plăcea deloc varianta asta.
Era suficient că trebuise să o suporte zi de zi, timp de 4 ani, pe grasa guralivă cu mâna ridicată în semnul victoriei, ca și cum toate orele făceau parte din vreo revoluție și ea era Ioana D’Arc cu toate notele de 10 agățate-n piept. Atâta bucurie avea și ea, grasa tocilară. Îi mai plăcea să se hlizească cu alte 4 ca ea, cu care împărțea zilnic 2 covrigi în pauză și să-l urmărească cu privirea pe Viorel de la A care nici nu știa de existența ei.
Mimozeta a stat în negocieri cu ea însăși nopți la rând și până la urmă și-a călcat pe mândrie. Toata scârba din lume i se aduna în rictusul pe care îl afișa în fiecare dimineață de sâmbătă, când bătea la ușa tocilarei. Cu aceeași scârbă protocolară punea cei 5 lei pe masa rece, de sticlă, la sfârșitul sesiunii de învățare.
Tocilara o conducea pe Mimozeta către ieșire cu aer de profesoară cu patalama și băga banii “munciți” la pușculiță, să strângă de-o carte nouă de Sandra Brown. Cultura la cultură trage.
N-a fost în zadar. Mimozeta a intrat la facultate. Altă lume, alte perspective. A aplicat, încă din timpul facultății, la diverse job-uri, până când unul de secretară a unui mare boss i s-a părut ei că i se potrivește cel mai bine. Nu știm, probabil nu vom ști niciodată, dacă în CV-ul gol contase experiența ei de catwalk de pe vremea liceului. Cert e că boss-ul i-a apreciat calitățile și a învățat-o toate învârtelile.
În tot acest timp, tocilara, care se zbătea în lupta cu kilogramele și cu pasiunea pentru McDonalds, frecventa plictisită cursurile unei facultăți cu promisiuni de viață de intelectuali pentru absolvenții ei.
Anii au trecut și Mimozeta face învârteli pe cont propriu. Acum e maestra șmenurilor în lumea bună, mare doamnă de capitală, cu afacere proprie și scheme proprii.
Viața i-a adus-o-n cale pe tocilară de câteva ori, în diferite conjuncturi. Nu o cunoaște. Nu știe cine e. N-a văzut-o niciodată. Pentru că scârba care o încerca în fiecare dimineață de sâmbătă timp de 1 an, cei 5 lei aruncați pe masa de sticlă pentru lecțiile predate fac parte dintr-o viață anterioară pe care a uitat-o.
Tocilara e grasă și acum, își vede de viața ei anostă și refuză, frustrată, să lăicuiască pe facebook pozele Mimozetei Turcuțeanu pline de #iwokeuplikethis și #myview. Ea-și vede de pijamalele ei pufoase cu bluza băgată-n pantaloni, să n-o tragă la spate, în care meșterește tocănițe și ciorbe, asistată de Jamilla, pe youtube.
Oare Turcuțeanca știe să-ncropească un ostropel, la o adică?
