Valentine’s Day, my ass!

Am mai scris eu despre adolescența și tinerețea mea timpurie cu toate neajunsurile ei pe parte emoționalo-relațională. Cu alte cuvinte, despre succesu’ nebun pe care l-am avut la băieți /bărbați. Ca să înțelegeți, mi-am dorit și io să fiu, măcar o perioadă, pe piață. N-am fost nici 5 amărâte de minute. Că n-a fost să fie, n-a vrut părinții fetii, cum zicea mamaia la orice neîntâmplare d-asta sau eșec.


Deci, Valentine’s Day oha pentru inimioara mea avidă. Deși sunt mai bine de 20 de ani de când urmăream cu privirea subiectul înflăcărării mele pe holurile liceului de cartier, intrase puternic în vigoare tradiția asta americană de-a sărbători iubirea. Eu n-aveam ce și nici cu cine. Că ăla de-l stockeream pe peste tot îmi cerea 5 lei pentru o poză cu el pe care mi-o făceam eu mie cadou de ziua mea. Deci… Ce Valentine’s Day, ce iubire, ce… Orice.


După liceu, cred că disperarea a ajuns la așa un nivel (inconștient, de alfel), că mi se punea pata pe unu’ și trăiam, vreme de cât mă ținea îndrăgosteala, o iubire unilaterală cum nici în basmele cu prinți și prințese, nici în celebrele telenovele nu se văzuse. Ăla era bărbatul vieții mele. Știam asta cu fiecare celulă disperată a corpului meu. Și dă-i și luptă și dă-i și fă scenarii și filme-n cap, doar-doar o deveni bilaterală. Nexam. Și-acum îi înțeleg, cu mintea mea de femeie împăcată cu faptu’ că piața asta a jocurilor între sexe n-a fost și n-o să mai fie (Doamne-ajută) pentru ea. Ce credeți? În maxim 1 an îmi trecea DE TOT. Cât să mă țină și pe mine picioarele în fuga după iubire, cât să mă țină creierii în crearea de scenarii de întâlniri întâmplătoare de genu’: aaa, bună (dac-aveam norocu’ să mă salute), uite bine, extraordinar de fericită și foarte bine, excelent fac cu viața mea, și eu pe-aici, habar n-aveam că ești și tu…ce situație?!


Nu trecea mult și baaam, mă lovea iar Cupidon cu capu’ de toți pereții. Apărea adevărata iubire a vieții mele. Trecea și asta în câteva luni. Și tot așa.


Pe la 25 de ani (devreme, totuși, cât să n-ajung ca biata profa de biologie din liceu care dansa singură, în autoîmbrățișare, la toate banchetele de sfârșit de promoție) foarte departe de casă, la vreo 4000 de km, l-am întâlnit pe Andrei. Niciun Cupidon, nicio săgeată, nicio iubire a vieții mele. Doar un băiat care, din politețe, mi-a dat mâna să m-ajute să trec un pârâu. Atât. Și cu care am petrecut 90% din timpul următoarelor 2 luni acolo, râzând, vorbind, crescând o prietenie frumoasă. Am continuat aici încă aproape 14 ani. Și-o s-o mai continuăm minim 40, aș vrea eu. Cupidon a venit și el încărcat puternic, după ce-a văzut că e loc de săgetat pe viață.

1 Comment

  • […] inima pe tavă și a gusta din plin poveștile de iubire (reale sau închipuite). V-am povestit aici despre jonglarea involuntară cu „iubiri ale vieții mele” din tinerețea mea timpurie. […]

Ce părere ai?

Trending Posts

© 2023 Created with Royal Elementor Addons