Asociația Social Activ dezvoltă viitorul României. Îi ajutăm?

Sunt zeci, dacă nu sute de localități în România în care trăiesc copii și tineri fără posibilitatea de a beneficia de educație, fără perspectiva unui viitor. Despre ce vorbim… Nu vreau să mă gândesc câți adorm flămânzi. E o realitate care se desfășoară sub ochii noștri, deși foarte rar o conștientizăm.

Ce este Asociația Social Activ (ASA)?

Zilele trecute m-am intersectat (online) cu Daniela Avram Dobrie, responsabil comunicare și dezvoltare organizationala în cadrul ONG-ului ASA. ONG-ul se ocupă cu proiecte de sprijin al comunităţilor, grupurilor şi indivizilor aflaţi în dificultate (tineri, copii, persoane vârstnice, persoane cu dizabilităţi, persoane exploatate şi traficate, persoane sinistrate, persoane refugiate etc). Asociația iniţiază şi realizează programe şi activităţi la nivel social, educațional, terapeutic şi de suport economic, prin abordări pluridisciplinare, pe termen nelimitat.

Știți cum e situația în cazul unor astfel de organizații care se bazează din punct de vedere financiar și putere de muncă pentru a duce la bun sfârșit proiectele pe sponsori, donații și bunăvoința voluntarilor înrolați pentru a pune umărul la BINE. N-am fost voluntar niciodată. Dar cred că e un sentiment de neînocuit să știi că poți aduce un zâmbet, că poți crea oportunități, că poți contribui la îmbogățirea spiritului, a încrederii în sine a unor oameni aflați în dificultate.

Admir și mă înclin în fața celor care se dedică îmbunătățirii vieții celor de lângă ei pe care șansa i-a părăsit la un moment dat, sau chiar de la început. E mare lucru să salvezi un om. Punând umărul zi de zi. Să îl ajuți să crească, să îi arăți ce îți poate aduce educația, cum te înalță și ce oportunități îți așterne în față.

Sursă foto – pagina de Facebook Asociația ASA

Prin proiectele comunitare, Asociația face evaluări în teren și identifică nevoile comunităților defavorizate, pe care le transmite autorităților și instituțiilor de învățământ din zonele aflate în dificultate, transferând, astfel, și bunele practici și know-how-ul, pentru rezolvarea problemelor identificate. De asemenea, ONG-ul merge către autoritățile comunităților targetate și cu propunerea dezvoltării și implementării de programe educaționale susținute din resurse proprii.

Proiectul Steps for a better future

Daniela, împreună cu colegii ei din Asociația ASA, derulează în prezent un proiect menit să ajute copii vulnerabili cu vârste cuprinse între 3 și 18 ani din 6 localități ale Județului Prahova. Timp de 6 luni, mai mult de 280 de copii din aceste zone defavorizate vor beneficia de ateliere de dezvoltare personală, terapie și consiliere psihologică și socială. Vor fi ajutați să își dezvolte deprinderi necesare unei vieți independente, vor fi ascultați, li se va da accesul la un mediu de lucru în care își vor descoperi calitățile și vor fi încurajați să își hrănească creativitatea.

Programul care se va derula cu ajutorul nostru (prin donații și promovarea lui) se bazează pe un alt program al Asociației, început în anul 2013 (Life Skills – Dezvoltarea Abilităților de Viață Independentă). De activițățile desfășurate în cadrul acestei acțiuni au beneficiat peste 800 de beneficiari direcți (copii și tineri de la 3-20 de ani) și minim 1500 beneficiari indirecți de toate vârstele, din 24 de comunități dezavantajate, cartiere segregate din mediul rural și urban, implementat în județele Arad, Prahova și Constanța.

Cum putem ajuta?

Putem să donăm individual

Cont RON: RO98INGB0000999906152536

Cont EUR: RO86INGB0000999906152558

Cont RON (cazuri umanitare): RO86INGB0000999906152558

Swift INGBROBU
Titular Asociația Social Activ
ING Bank N.V. Amsterdam – Sucursala București
Agenția Arad Centru

pentru programele ASA desfășurate în prezent.

Putem să donăm și prin sistemul de fundraising pus la dispoziție de DOTERRA. Donația noastră va fi dublată de compania DoTERRA, la care Asociația a apelat pentru această campanie de fundraising. Donând fiecare, putem să îi ajutăm pe cei peste 800 de copii și tineri care își așteaptă salvatorii zi de zi.

Putem să dăm sfară-n țară. Să povestim despre proiectele ONG-ului și despre nevoile copilașilor care urmează să fie ajutați cu ajutorul nostru, al tuturor, prin membrii și voluntarii ASA.

Printscreen campanie doterrahealinghands.org

Să completăm, cei care nu am făcut-o deja pentru a ajuta o altă cauză, declarația 230 prin care direcționăm 3,5% din impozitul pe anul trecut Asociației ASA.

Hai să le dăm o mână de ajutor! Ajutându-i pe ei, ajutăm sute de copii să se dezvolte psihologic, cognitiv și emoțional. Îi ajutăm să fie viitori adulți drepți, sănătoși și împliniți.

Cuibul de viespi

Acum 26 de ani destinul a făcut ca niște viitoare femei să se adune într-o clasă de liceu. Nici una nu bănuia că viața le va găsi peste toți anii ăștia tot împreună, legate puternic de-o prietenie nezdruncinată de nimic. Fiecare cu personalitatea ei, cu visurile (care le avea… că eu nu știu să fi avut vreunul atunci), cu bagajul cărat în spate din copilăria fiecăreia.

Cele trei grații au dat mâna și și-au jurat tacit prietenie pe viață. Un băiețel deghizat în fetiță, o fată sensibilă, speriată de bombe, cu visuri de a-și trăi viața într-o mănăstire, dar pe care o încercau și nevoi de a călători cât mai mult și știa prea bine că în Grecia nu sunt mănăstiri celebre decât de bărbați. Ori ea, de pe atunci, voia doar ce e top, țintea sus. Și o bezmetică care umbla în trening flaușat, copie proastă a unui outfit Sergio Tachini, care nici măcar nu aducea vag a Sergio Tachini. Cea din urmă mai alerga și în pauze după câte un golan de la o clasă superioară și cădea în admirație tâmpă, pân’ o liniștea ăla, că-i cerea 5 lei să o lase să facă o poză cu el. Adolescența și tinerețea timpurie le-au fost presărate răzleț (foarte răzleț) cu evenimente notabile sau tremur specific vârstei. Per total, a fost destul de anost și plictisitor.

Ei, dar a venit 30-ul. Și să te ții, nenică. Băiețelul deghizat în fetiță este una dintre cele mai feminine și elegante reprezentante ale sexului frumos, călugărița e femeie de carieră, deșteaptă, puternică și feminină și ea, cu multe călătorii la activ (multe în Grecia, la taverne, nici vorbă de mănăstiri) iar eu, fata în aproape imitația proastă de trening italienesc în trend, maestră neîncoronată a prăjiturilor de casă.

Au crescut frumos, ce să mai… Între 30 și 40 de ani au început să trăiască. Și să te ferească Dumnezeu și Maica Domnului să vrei să legi o prietenie frumoasă, bărbat fiind, cu una dintre ele…Proastă alegere, gândit greșit. Că ai intrat în malaxorul analizei de risc și a potențialului, așa cum au învățat ele la școlile de business în care n-au pus piciorul niciodată.

După fiecare întâlnire cu un proaspăt pretendent se trimite un raport detaliat, pe categorii și se analizează minuțios. Urmează ședințe îndelungate, cu diagrame și scheme. Se face SWOT pe fiecare palier al vieții care ar putea fi atins: cine sunt părinții lui, e mameluc sau smardoi, e intelectual obosit și plictisitor sau jovial cu mai puține clase, promite flic-flacuri în pat sau nopți îndelungate la Netflix cu masat de picioare și căscat neîntrerupt de un plictis frate cu moartea pentru ea. Tot felu’ de nebunii din astea despre care vorbesc fetele când se întâlnesc.

Tristețea le-mpresoară dacă singura rămasă fără pirostrii nu se mai avântă în aventuri demne de o compilație între Sex in The City și Las Fierbinți și stă liniștită în programul ei de femeie de 40 de ani. Li se scurge energia și se mulțumesc cu comentariile de după Ferma. Așa da, așa nu. Bine că au chemat-o ăștia pe Anna Lesko, să aibă și ele un subiect cât de cât valabil de tocat.

Când apare un el, însă, se însuflețesc cu o rapiditate ieșită din comun. Ridurile le dispar, tenul se-ntinde brusc, problemele cotidiene se evaporă și toată atenția e direcționată către subiect. Își pregătesc, cu mâinile tremurânde, agendele în care urmează să noteze toate detaliile necesare unei aprofundări serioase a situației, fac loc în casă pentru întâlniri și flip-charturi și numără orele până la ședință. Protagonista știe clar că trebuie să rețină fiecare detaliu, chiar și cel mai neînsemnat din cadrul întâlnirii (nu se știe niciodată ce îți poate scăpa ție ca detaliu și să fie foarte important pentru viitor), se pregătește și ea cu conștiinciozitate, ca pentru cel mai important interviu al vieții ei.

Inspirat din fapte reale… 😉

Valentine’s Day, my ass!

Am mai scris eu despre adolescența și tinerețea mea timpurie cu toate neajunsurile ei pe parte emoționalo-relațională. Cu alte cuvinte, despre succesu’ nebun pe care l-am avut la băieți /bărbați. Ca să înțelegeți, mi-am dorit și io să fiu, măcar o perioadă, pe piață. N-am fost nici 5 amărâte de minute. Că n-a fost să fie, n-a vrut părinții fetii, cum zicea mamaia la orice neîntâmplare d-asta sau eșec.


Deci, Valentine’s Day oha pentru inimioara mea avidă. Deși sunt mai bine de 20 de ani de când urmăream cu privirea subiectul înflăcărării mele pe holurile liceului de cartier, intrase puternic în vigoare tradiția asta americană de-a sărbători iubirea. Eu n-aveam ce și nici cu cine. Că ăla de-l stockeream pe peste tot îmi cerea 5 lei pentru o poză cu el pe care mi-o făceam eu mie cadou de ziua mea. Deci… Ce Valentine’s Day, ce iubire, ce… Orice.


După liceu, cred că disperarea a ajuns la așa un nivel (inconștient, de alfel), că mi se punea pata pe unu’ și trăiam, vreme de cât mă ținea îndrăgosteala, o iubire unilaterală cum nici în basmele cu prinți și prințese, nici în celebrele telenovele nu se văzuse. Ăla era bărbatul vieții mele. Știam asta cu fiecare celulă disperată a corpului meu. Și dă-i și luptă și dă-i și fă scenarii și filme-n cap, doar-doar o deveni bilaterală. Nexam. Și-acum îi înțeleg, cu mintea mea de femeie împăcată cu faptu’ că piața asta a jocurilor între sexe n-a fost și n-o să mai fie (Doamne-ajută) pentru ea. Ce credeți? În maxim 1 an îmi trecea DE TOT. Cât să mă țină și pe mine picioarele în fuga după iubire, cât să mă țină creierii în crearea de scenarii de întâlniri întâmplătoare de genu’: aaa, bună (dac-aveam norocu’ să mă salute), uite bine, extraordinar de fericită și foarte bine, excelent fac cu viața mea, și eu pe-aici, habar n-aveam că ești și tu…ce situație?!


Nu trecea mult și baaam, mă lovea iar Cupidon cu capu’ de toți pereții. Apărea adevărata iubire a vieții mele. Trecea și asta în câteva luni. Și tot așa.


Pe la 25 de ani (devreme, totuși, cât să n-ajung ca biata profa de biologie din liceu care dansa singură, în autoîmbrățișare, la toate banchetele de sfârșit de promoție) foarte departe de casă, la vreo 4000 de km, l-am întâlnit pe Andrei. Niciun Cupidon, nicio săgeată, nicio iubire a vieții mele. Doar un băiat care, din politețe, mi-a dat mâna să m-ajute să trec un pârâu. Atât. Și cu care am petrecut 90% din timpul următoarelor 2 luni acolo, râzând, vorbind, crescând o prietenie frumoasă. Am continuat aici încă aproape 14 ani. Și-o s-o mai continuăm minim 40, aș vrea eu. Cupidon a venit și el încărcat puternic, după ce-a văzut că e loc de săgetat pe viață.

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: