Mi-e dor de blogging ca de mama

Doamne, scriu și am senzația că sunt musafir în casa altuia, așezată stingher pe fotoliu, cu fundul aproape plutind deasupra. Așa cum ne simțim prima dată într-o casă străină. Nu vrem să deranjăm. Așa mă simt si eu acum, în spatele propriului blog, scriind articolul ăsta. N-am mai scris de-o viață. Anul trecut, pe numărate, am scris 4 articole. 🙁

Însă anul ăsta treaba o să se schimbe. Mi-e dor să scriu…pfoaileeei, Doamne! În noaptea de Revelion, pe finalul zgâlțâielii cu iz de petrecere, eu și prietenii mei, ne-am așezat în jurul mesei și ne-am exprimat dorințele pentru 2023. Un fel de rezoluții pe viu grai, nu pe wall-ul de facebook. Una dintre dorințele mele a fost să scriu pe blog anul ăsta cel puțin la fel de mult cât am făcut-o până în 2022, dar, dacă se poate, mai inspirată.

De ce n-am mai scris?

Principalul motiv pentru care nu am mai scris este că am trecut de la statutul de femeie întreținută la cel de om al muncii. A venit brusc și dintr-o dată, fără să caut un loc de muncă. Nu că nu-mi pare rău, sunt foarte fericită. Pentru că e job-ul ideal la compania ideală. Da, știu, greu de crezut că există pe-aci, pe la noi, vreo companie ideală. But guess what. Este. Asta la care lucrez eu. Cu echipă mică și super smart, plină de oameni foarte talentați, dar, cel mai important, Oameni.

Lucrez de acasă. Deși programul e flexibil, e greu să împart timpul între job, Matei (școală, teme, joacă, atenție, 14566248 de “MAMIIIIIIII” pe zi, etc), mâncare, curățenie, prăjituri, ieșit afară și altele. Deci… la ce să renunț? La ce nu e obligatoriu. Scrisul. Nașpa. Că am resimțit. Mi-a fost dor cu gol în stomac. Așa cum mi-e dor de mama de multe ori. Simt lipsa, nevoia, mă roade pă inimă.

Și ce fac? Mă reapuc de blogging?

Habar n-am dacă ce fac eu aici se cheamă blogging. Nici nu prea mă interesează. E, așa cum am spus mereu, un spațiu în care scriu. Ce-mi trece prin cap. Dar efectiv ce-mi trece prin cap. De altfel, s-a și văzut în majoritatea articolelor că sunt panseuri izvorâte subit din mintea asta aglomerată, uneori fără cap și coadă.

Da, o să reîncep să scriu. Nu pot să fac plan, deși toată lumea deșteaptă și de succes zice că tre’ să ai obiective clare, măsurabile bla bla. Și știți de ce? Pentru că io uit unde am pus hârtia cu planul. Uit pe ce am scris. Am 254 de agende si pe fiecare scrie altceva. Numai aia de muncă e una singură. În rest… Dumnezeu cu mila. Deci fără planuri. Doar dorințe. Mi-aș dori să scriu 1 articol pe săptămână. Și deja m-a luat panica scriind asta, pentru că îmi dă maxim la anxietate că am zis si poate n-o s-o fac.

Un articol pe săptămână e suficient. Mă interesează în primul rând exercițiul scrisului. Ideal ar fi să scriu ceva în fiecare zi și apoi să le leg la sfârșit de săptămână sau să aleg ce mi se pare demn de aruncat în lumea largă a www-ului. Ca să răspund la întrebarea din subtitlu, mă reapuc de scris. De obiceiul ăsta care mi-a adus bucurie. Și, unora dintre voi (că mi-ați scris, nu zic de închipuită :))), zâmbete.

Despre ce o să scriu?

Hahahaha! Habar n-am. O să văd. Probabil, ca orice om care scoate ceva din interior, voi fi mai inspirată în unele articole decât în altele. Aia e… procesul, nu succesul contează, după cum spuneam într-un articol mai vechi. Mi-am propus anul ăsta și experiențe diverse, bogate. Așa că surse ar trebui să fie.

Vă pupez și vă urez!

P.S. Pozele din articol sunt așa, random, de pe Unsplash ( Anete Lūsiņa și pure julia). Când o să fac și eu ceva interesant, promit să pun de-ale mele. :)))