
Suntem atât de mulți cu care timpul nu e blând și ne-aleargă și mințile și gleznele de zici că vine sfârșitul lumii. Dar na, eu pe mine mă văd. Mi se pare că sunt singura care se învârte ca o găină fără cap zi de zi făcând slalom printre toate câte am de făcut.
Hey, miau! Eu sunt Optimus The Cat, motanul familiei Crețan, iar azi o să vă povestesc aventura incredibilă pe care o trăiesc alături de prietenul meu, Matei. Cu el, viața mea nu e niciodată plictisitoare. Și când spun asta, mă refer la serile noastre lungi de discuții în limba pisicească și la explorarea incredibilă a universului din camera lui Matei.
Când eram mică, eram “băiatul lu tata”. Jucam frunza (remember?) și lapte gros în fața blocului în fiecare zi și veneam acasă cu tricourile rupte și sneakerșii zdreliți. Mama mă aranja cu pampoane, șosete până la genunchi și fustițe ca să merg la școală.
Brânzeturile de orice fel au fost câștigătoare la puncte la noi pe masă. Vorba aia, nicio masă fără brânză. Micul dejun, până pe la vreo 18 ani a fost, aproape în fiecare dimineață, ceai de tei cu pâine cu unt (margarină până la un punct, când am început să ne permitem untul) și brânză
Scriu despre mine, că la mine mă pricep cel mai bine.