Ganduri zgomotoase

Vai, Doamne! Am deschis blogul sa vad ce se mai intampla prin spate, ce pluggin-uri s-au mai actualizat, sa mai sterg niste “useri” care mi-au invadat casa asta, ca niste musafiri nepoftiti intr-o seara de vineri cand vreau sa ma uit la Romanii au talent, sa una, sa alta. Si mi s-a strans stomacul, pentru ca m-a incercat un sentiment de nefamiliaritate atunci cand am apasat asa, fara vreun gand, “add new article”. Wow! Ca si cum asta n-ar fi spatiul meu, ca si cum ma aflu intr-un loc strain. 

Mi se pare ca a trecut o vesnicie de cand nu m-am mai tratat aici. Sa las sa se verse toate gandurile bune si rele, deopotriva. Numai ca m-am luat cu viata. Am bolit, am stat la pat vreo 4 zile rapusa de o gripa nenorocita no-name. Macar daca m-as fi procopsit si eu cu celebrul Omicron, as fi fost in trend, as fi fost pe piata. Dar eu nu ma dezic de mine, vad, nici cand ma loveste cotidianul si umple nasul de muci. Tot pe langa trend, tot pe langa. Ceva, dupa perioada asta in care am dormit de-am facut gaura-n saltea (si credeti-ma, eu si sanatoasa dorm de rup patul), s-a schimbat. Cumva, n-am mai avut chef sa deschid aplicatiile din telefon, sa mai pierd ore in sir scrolland, sa ma uite Dumnezeu cu ochii-n Reels-uri si Story-uri. 

Nu mi-am propus asta, ca stie toata lumea, “toate femeilii din lume stie” (vorba lui Tamango), ca social-media e viata mea. Ca imi place atentia si sa ma izmenesc in fel si chip ca s-o primesc. Numai ca, dupa ce mucii n-au mai curs, tusea nu mi-a mai zguduit trupul fost-viitor silfid, nu mi-a mai trebuit. Am gatit, dar n-am postat, m-am primenit, dar nu m-am pozat, am filosofat, dar doar in fata copilului nedumerit…

Va zic, ori sunt pe moarte, ori simt ca Zuckerberg vrea s-o stearga de pe la noi si, ca sa nu iau in piept subit si violent aceasta pierdere, creierul meu s-a gandit sa se pregateasca. 

Aici n-am mai scris, desi mi-e drag, pentru ca am avut senzatia ca n-am niciun gand in cap, cel putin nu unul care sa se lege cu alte doua, macar, sa fie de un paragraf. Si acum, scriind, imi dau seama ca nu e despre asta. Ca eu scriu si poate sa nu citeasca nimeni. Ca pentru mine e important momentul asta, secundele astea care se scurg in care eu scriu ca nu mi se opresc degetele de pe tastatura. Pentru ca simt ca trebuie sa scriu. Orice. Si mi-era dor. 

E ciudat cum s-au aliniat neuronii fix acum, cand nu mai sunt o femeie intretinuta :P. Caci prestez si eu munci platite si aduc niste lei in casa :)) Zic ca e ciudat, pentru ca pana acum (cand bag puternic ore de munca, pentru ca asa-s eu, entuziasta si obsedata sa fiu angajatul model) ar fi trebuit sa scriu zeci de articole, c-aveam creierul odihnit. Numai ca nu cred ca era odihna aia. Ci lobotomizare, un gol absolut care apare atunci cand nu te gandesti decat la ce mai faci de mancare, la ce ne facem daca invadeaza Putin Ucraina si ce pachet sa ii pui copilului a doua zi la scoala. Deci, cu alte cuvinte, serviciul m-a salvat din ghearele ignorantei absolute (ca sa nu-i zic altfel) intrate in carnea-mi. M-a pus la punct cu energia, m-a mobilizat sa fac ce faceam cand aveam tot timpul din lume intr-o zi in care muncesc 8 ore (uneori mai mult, daca ma ia valul). Deci m-a innobilat si pe mine, ce sa mai :))

E misto sa te-apuci asa, fara vreo tinta anume sa scrii. Poate-ar fi trebuit s-o fac in caietele mele, nu sloboda, pe blog. :))

Sursa foto: Pixabay

3 Comments

  • Eu zic să-ți scrii gândurile aici, nu pe blog. Cum să ne privezi de gălăgia noastră preferată?

  • Bine-ai revenit! Si de crezi si de nu crezi, eu ti-am simtit lipsa. Stii ce-am crezut? Cā m-ai „delete”🤫🤣.Da’ bine cā esti bine!

    • Vai, Doamne, cum sa deletez eu prietenii mei de pe blog? Io s asa recunoscătoare pentru fiecare om care citește ce scriu eu aici! Te pup tare și mulțumesc! ❤️❤️❤️

Ce părere ai?

Trending Posts

© 2023 Created with Royal Elementor Addons