Acum fix un an, dintr-o disperare de a scoate din mine toate gândurile care-mi populau capul și protestau să iasă, am început să scriu în puiu’ ăsta de blog. Pui a rămas și acum, dar, începe să meargă, ca un bebeluș care are nevoie de timp și răbdare ca să o ia singur la pas. Așteptările au fost 0. Nu voiam decât să pun undeva, în cuvinte, haosul care mă bântuia zi de zi. Am scris vrute și nevrute, verzi și uscate, și voi ați citit. Toate stângăciile și deasa lipsă de inspirație au fost trecute cu vederea. Pesemne că ați simțit că mi-e greu, de multe ori, să mă…