Când m-a părăsit, pentru totdeauna sper, depresia, așa cum spuneam aici, mi-a lăsat-o pe verișoara ei, anxietatea. De fapt, cred că mă jucam cu ea de mult timp, dar era deghizată în cine știe ce frumusețe, de mi-a luat ochii și credeam că-i vreun tremur ușor de adolescentă în fibrilațiile vârstei. Terapeuții, că-s psihologi sau psihiatrii, numesc această achiziție de nestăvilit a secolului 21 emoție. Unii zic că ne naștem cu ea și pe parcursul vieții devine rebelă ca nebuna și ne dă peste cap tot traseul sau că o dobândim chiar din fragedă pruncie. Ce nasoală.
Asta înseamnă că eu sunt emotivă rău și mă zbat în lupta zilnică cu ea, ca o floare delicată de ciuboțica cucului în bătaia furtunii. Personajul principal în toată povestea asta e frica. Și mie mi-e o frică de mă c*c pe mine. Scuzați-mi trivialitatea, însă nu găsesc vreo exprimare mai potrivită să exprime senzația fizică care mă-ncearcă, de exemplu, când merg într-o călătorie oricât de mică cu mașina pe care o conduce altcineva decât mine. Pur și simplu o iau razna. Bate inima ca la balamuc, asudez ca un domn bine de 105 kile, simt că-mi pocnesc tâmplele și fac circ până mă amenință soțul că mă dă jos la prima.
Cum să-ți fie frică la fiecare pas?! Păi:
- Am auzit că mai avem 32 de ani și rasa umană dispare din cauză că ne-am distrus planeta ca proștii și 3 zile n-am mai fost bună de nimic. Ziceai c-acu vine armaghedonu’ peste mine, dar, mai ales, peste copilul meu.
- Face roșu’-n gât (tot despre copil e vorba), pac! În capul meu se dezvoltă o serie întreagă de diagnostice. Aoleu, aoleu.
- Trebuie să mă urc în avion (încă o mai fac, să sperăm că pentru mult timp), iau, frumos, un anxiar (c-am încercat jumătate și n-a avut niciun efect) și sunt delilah ore bune.
- Pleacă soțul cu serviciul în altă țară și știu că rămân singură cu copilul, nu dorm 3 nopți de grijă că ce-o să fac eu. Zici c-acum am aterizat și eu pe planetă și-mi dă cu virgulă.
Daca n-ar fi de râs, ar fi de plâns sigur.
Dar mă iau cu ea de gât, o trântesc de nu se vede când devine a naibii. Sunt și momente când o simt că e-n putere și mă domină și-atunci sunt șulfă și mă împrietenesc cu ea. Sunt pe interes, practic. Să n-am și eu câteva zile legate de liniște și pace, fără dileli aiurea?!
Treaba cu anxietatea e complexă și perversă, așa că o să-i dedic aici mai multe postări. Căci, nu-i așa, trebuie tratată ca o regină ce este ea peste regatul vieții mele.
