-
Gramatica, “mâncaiaș” gura ei
Îi știți, mă, pe-aia care se recomandă cu emfază drept profesioniști. Ăia care vorbesc rar, așa, ca și cum ar avea mintea plină de idei schimbătoare de lume și șoptit, cu ton grav?! Am întâlnit mulți d-ăștia, profesioniști în comunicare, PR, marketing. Adică meserii ce presupun gânduri cu consistență, cu adevăr, cu miez. De unde?! Foarte mulți am întâlnit din breasla asta care habar n-au, de fapt, de comunicare. În primul rând că nu vorbesc corect gramatical. Păi, tăticule, poți să-mi vorbești tu 5 ore despre “user experience” și planuri și proiecte de promovare, că la primu’ (dintr-un lung șir de) “trebuie decât să îi atragi, în primă fază” m-ai…
-
Valentine’s Day, my ass!
Am mai scris eu despre adolescența și tinerețea mea timpurie cu toate neajunsurile ei pe parte emoționalo-relațională. Cu alte cuvinte, despre succesu’ nebun pe care l-am avut la băieți /bărbați. Ca să înțelegeți, mi-am dorit și io să fiu, măcar o perioadă, pe piață. N-am fost nici 5 amărâte de minute. Că n-a fost să fie, n-a vrut părinții fetii, cum zicea mamaia la orice neîntâmplare d-asta sau eșec. Deci, Valentine’s Day oha pentru inimioara mea avidă. Deși sunt mai bine de 20 de ani de când urmăream cu privirea subiectul înflăcărării mele pe holurile liceului de cartier, intrase puternic în vigoare tradiția asta americană de-a sărbători iubirea. Eu n-aveam…
-
Bucureștiul și personajele lui
Peg Bundy există. În România. Stă pe lângă Registrul Comerțului și face ștampile. E și Ted cu ea. Numai că mult mai docil și mai depersonalizat. Au o casă micuță, aranjată frumos, unde tu, ca client, n-ai voie să intri decât în holul minuscul de la intrare (de 0.5 m/0.5m). Ei în papuci de casă, tu cu bocancii plini de molozul de-afară. Însă, nu-ți face griji, te așteaptă cu mop-ul la intrare, de pe scări chiar, să “ștergi bine piciorușele”. Peg Bundy de Romania e eficientă, te rezolvă rapid, și știe și ceva marketing. Te invită la like pe pagina lor de facebook, îți spune că sunt foarte bine indexați…
-
Tramvaiu’ nu-i autoturism și iarna nu-i ca vara
Să ne ferească Dumnezeu să vină o molimă peste mașinile proprietate personală și să nu mai meargă niciuna. Și să trebuiască să ne deplasam DOAR cu mijloacele de transport în comun. Că ne punem ștreangu’. De ăștia, pe care ne-au făcut mamele noastre în mașini, vorbesc. Nu de oamenii care merg zilnic cu tramvai, metrou, autobuz. Ăștia, de nu ne-am mai urcat în vreun tramvai de acu’ 10 ani, că dăm, ca fraierii, banii pe benzină și poluăm orașu’, ne ardem rău dacă rămânem fără mașină. Eu, azi, a trebuit să merg, cu treabă, la 3 instituții publice care se aflau la o distanță considerabilă una de cealaltă. Puteam să…
-
Ianuarie, mai lasă-ne!
Acu’, că s-a terminat ianuarie ăsta, pot să zic și eu ce mă doare. Că mi-era frică să zic mai devreme, să nu vină cu cine știe ce bazaconii peste mine până la sfârșit. Băi nene, vreau să fie anu’ de 11 luni și să scoatem ianuarie ăsta. Să fie ca un gap, așa. Puf, să ne trezim în februarie, după Revelion. De când sunt mică, mi se pare tristă rău luna asta. Chiar dacă mai continua vacanța, eu nu știam ce să fac cu mine, cel puțin în primele zile ale anului. Anu’ ăsta am bagat în mine mâncare și semințe la filme, până am ajuns la refuz. Mai…
