2 kg în 6 zile. Ar fi bine, dacă nu mi-aș dori din tot sufletul să se topească cu viteza luminii orice urmă de grăsime în plus din corp și să mă și tonifiez de la mama natură, așa, nefăcând nimic, stând, poate, și lâncezind la seriale.
Dar cum ce visez eu e departe de orice scenariu real și de om cu toate țiglele pe casă, 2 kg zic că e bine. La un calcul scurt, în 3 luni ajung unde trebuie. Că ele se dau jos acum mai repede. La început, pentru impresie artistică, pleacă câte 2-3 pe săptămână. Și dup-aia stai și muncești și te căznești să mai scapi de câte unul pe săptămână. E greu. Greu tare. Asudezi în conceperea meniurilor, lucru care te ajută sau te pune pe butuci cu nervii. Și știm că o cură de slăbire, oricât de bună ar fi, nu funcționează dacă nu ești odihnit, destresat, zen. Dă, știu, în condițiile astea mai slăbește bunicu’… Treaba e că atunci când te-apucă pandaliile de nervi sau îți pică ochii-n gură de somn, ți se face foame. Ai ronțăi ceva, să mai uiți de lume, te-ai ghiftui puțin. De aceea e bine să fii odihnit și să alegi perioada de cură luând în calcul mai ales asta: cum stai cu căpuțu’.
Ce fac eu în încercarea asta de-a zice adio kilogramelor în plus:
- Nu mai mănânc după ora 18.00-18.30, indiferent la ce oră mă culc (dacă mă seacă la inimă foamea sau pofta de orice, pun niște lămâie într-un pahar de apă și-l sorb ușor, ca pe licoarea vieții
- Nu mai mănânc ce știu eu că sunt carbohidrați: pâine, cartofi, orez, paste. Sunt convinsă că intră mai multe în categoria asta. Dar nu stau să caut, că v-am zis că nu stau bine cu stresul. Le-am eliminat p-astea și sunt mulțumită.
- Nu mai beau sucuri. Până să încep să slăbesc, acum 2 ani, în cealaltă tură de slăbit, beam în fiecare zi 1 litru de Coca-Cola. Era o dependență acolo. De pe 1 mai 2018 am renunțat de tot. Nu-i mai știu gustul de 2 ani. Și nici nu doresc să mi-l reamintesc.
- Nu mai mănânc dulciuri. Aici e buba. Dar, ca să nu mă frustrez și ca să nu mai adaug motive în plus de stres și nemulțumire, îmi permit 1 dată pe săptămână să mănânc ceva dulce (ecler cu ness, în principiu sau înghețată)
- Încerc să fac mișcare. Ce să zic, încerc, nu știu cât reușesc. Am alergat în parc jumătate de distanță din cât mi-am propus (ocolul lacului Tineretului) și m-am dat bătută. A început să mă înțepe în piept, mă luase cu leșin, a doua zi am fost semi-legumă. Nu mă las, totuși, și fac pe păturică, în incinta apartamentului, niște abdomene, 2 genuflexiuni, acolo, și 5 ridicări de gantere.
Ce fac și, poate, n-ar trebui, dar data trecută a funcționat bine:
- Nu mă deprim dacă arată cântarul la fel timp de 3-4 zile la rând
- Nu mă simt vinovată dacă mănânc dulce într-o zi în care nu era în plan s-o fac. Ba chiar mă iert și îmi promit ca data viitoare să încerc să mă lupt cu poftele mai abitir
- Nu mă înfometez. Mănânc dimineața, la prânz și la 17.00, cu gustări sau nu, între ele.
- Îmi repet în gând că nu trebuie să renunț sub nicio formă dacă vreau să nu mai fiu grasă și cu celulita doldora și să arăt și eu omenește, că bate 40 la ușă și nu mai e cale de întoarcere. Merge. Merge bine asta. ?
Ce, credeți, că nu am vrut să renunț în astea 6 zile de 46578 de ori? Ohohooo, și încă cum. Mă vedeam îmbuibându-mă cu toate mâncărurile grase, frumoase, gustoase, cu toate dulciurile la mine pe masă, așteptând să le înfulec. E nevoie de voința unui centaur ca să treci peste momentele astea. Și e minunat când vezi că nu cedezi tentațiilor. Eu mă premieze în gând. Cu vorbe. D-alea înălțătoare, de-am citit eu la cărți că fac bine la cap. Eu le zic. Dac-o fi ceva de capu’ lor…sau al meu… Om vedea.
