Mirelo, te lepezi de Satana? Mă lepăd de Satana. Te lepezi de Satana?…

Distanțarea socială și fizică pe care o practicăm împinși de la spate, fără ca noi să simțim concret asta, de către rețelele de social media nu e deloc blamată. E conștientă, e asumată, e aproape cerută. Alienarea asta nu ne sperie câtuși de puțin. Suntem sclavii ei și ne ducem viața modernă de oameni liberi pas la pas cu ea.

Panseuri d-astea filosofico-deduzină mi-au mai străbătut mie căpșoru’ de câteva ori, dar le-am trimis pe pustiu. Io sunt “regina la social media” cum zice prietenul meu Alin, râzând cu muci de eforturile mele de-a fi cool pe pereții altora.

Nu știu de ce, nu știu cum, dar mi s-a insinuat ideea în cap că îmi este furat timpul, secundă cu secundă, preferințele, aspirațiile și self-esteem-ul. Hoțul ăsta e de neînvins dacă nu-l înlături. Am mai încercat să scot aplicațiile de pe telefon, astfel încât să folosesc rețelele doar de pe computer. N-a mers. Le-am instalat din nou, cu frenezie și tremur al mâinilor, foarte curând. La câteva ore după dezinstalare. Ca într-un sevraj. M-a speriat la momentul ăla reacția mea, dar se pare că nu suficient. Asta se întâmpla acum 1 an. De-atunci scrollez, lăicuiesc, mă expun, cer confirmări, like-uri, adoruri (mânca-le-ar mama de inimioare, că le-așteptăm cu toții ca pe Sfintele Moaște)… Zilnic, oră de oră aproape.

Aș putea să îmi propun să n-o mai fac și gata. Hehe. Nu merge. Mă trage ața. Mă îmbie. Mă gâdilă. Trebuie făcută cu forța.

Gândul ăsta a început să mă obsedeze de câteva săptămâni. Apare zilnic și, deși e prezent, eu tot mă las dusă în chemarea scroll-ului “a prost” . Că e, în 98% din cazuri, degeaba. Nu primesc nicio informație, nu dau nimic, nu se întâmplă nimic. Pierd informații. Și înțeleg, de la oamenii ăia deștepți în cap care au participat la documentarul Social Dilemma de pe Netflix, că cineva face bani din refreshu’ meu a prost. Mulți rău. Măcar din mândrie și pizmă și tot tre’ să renunț o perioadă.

Nu știu cum va fi. Nu știu cât de conectată voi mai fi cu lumea, cu ce se întâmplă (prietenii mei știu prea bine că-s o babă bârfitoare de primă clasă), cu ce se mai aude, cu ce se mai votează. Ce știu, însă, sigur este că voi fi muuult mai conectată cu Matei, cu mine, cu casa mea, cu gândurile mele. Merită să-ncerc, zic.

De pe 27 septembrie, duminică, rup lanțu’ pentru cel puțin o lună. E un experiment. Sper să-mi placă atât de tare, încât să devin o antisocială media, dacă pot să spun așa.
Sunt implicații, desigur. Nu mai fac talciokuri, că n-am cum să le promovez (doar pe Facebook se promovează astfel de evenimente), nu mai pot share-ui articolele de aici (asta e, or să le citească cei care le primesc pe mail. Și-așa de 1 lună sunt în până gravă de inspirație), n-o să mai știu ce fac vreo 500 și ceva de prieteni. Sper să pot trăi cu toate astea. Am o vagă impresie că s-ar putea să trăiesc chiar bine. ?

Vreau apropiere socială. Fizică și consistentă. Îmi vreau prietenii fizic aproape (ce paradox în vremurile astea) și gândurile așezate. Vreau timpul furat înapoi și momente cu Matei neîntrerupte aiurea de notificări. Vreau să fiu “regina moartă și-ngropată a social media“!