10 zile de la renunțarea la social-media. A fost mai ușor decât mă așteptam. N-am simțit niciun sevraj, zilele au trecut lin, pline de activități, mai ales casnice. Pe primele 4 nici nu le-am conștientizat. M-am trezit gândindu-mă că, pur și simplu, telefonul a fost folosit pentru ce e destinat, în mare parte, adică pentru comunicare. Nu pentru scrollare. ?
Faptul că Matei nu merge la grădiniță și că suntem amândoi de dimineață până seara a contribuit foarte mult la trecerea asta mai ușoară. Nevoile lui sunt multiple și parcă se măresc pe zi ce trece. Ai zice că odată cu creșterea copilului, nevoia lui de atenție, de conectare, mai ales, se diminuează. Ei, ași. Din contră. E chiar mai insistent în cereri și mai hotărât.
Pe lângă asta, trebăluielile casnice, rutina din casă cu spălat, mâncare, frecat podele, mănâncă foarte mult timp. Mai ales că ai nevoie să-ți descoperi adevărate skill-uri de îmbinare a lor cu timpul petrecut cu copilul.
Am rupt bicicletele în două cât a fost timp frumos, picioru’ în plimbări îndelungate, am gătit (doar uneori împreună, de cele mai multe ori singură).
Mi-am făcut și o bucurie. Da, e fantastic cum sursele de bucurie ți se schimbă odată cu vârsta. Și mie-mi bate-n geam 40-ul. M-am bucurat tare când mi-am cumpărat mixer cu bol. Pentru gătit. Atât de tare m-am însuflețit când l-am primit, că m-am și apucat de pus în practică rețete. Și așa am câștigat și 2 frumoase kilograme așezate frumos pe corpul meu schingiuit acum 2 luni de dietă.
N-am avut timp să mă gândesc prea mult la ce înseamnă să stai fără să rupi telefonul cu privirea tâmpă și goală pe pereții altora. M-a luat viața și mă duce zi de zi. Am terminat o carte. Am citit puțin câte puțin, în alea câteva momente libere din zi și am reușit s-o dau gata. Ce trist să te bucuri că reușești să citești. Că ai timp pentru asta. Că ai timp pentru tine. Offline.
Continui. Deocamdată e bine. Mă simt deconectată, dar într-un sens bun. Unul dintre lucrurile pe care le-am conștientizat este că una dintre sursele generatoare de anxietate a dispărut. Îmi apăreau tot felul de articole (sponsorizate sau nu) cu tot felul de anunțuri catastrofale – accidente, restricții, sfârșitul lumii. ?. Plus postări de-ale unora în care eram certați, trași la răspundere. Nu-mi lipsesc deloc. Sigur, m-am mai întrebat ce face ăla, ce face cealaltă. Oameni care mă puneau la curent cu viața lor postând des. Dar îmi trece repede. Că oamenii importanți sunt la un apel sau un mesaj pe whatsapp distanță.
Am în plan să mai schimb niște treburi și pe-aici. Să dau o înfățișare nouă blogului. Să îl reorganizez. Dar și asta depinde foarte mult de câte mai am de gătit și de câte ore petrec pe covor cu trenulețe, spidermani, omitrixuri și alte activități.
P. S. Cea mai frumoasă zi din cele 10 a fost cea petrecută cu mama la mine acasă. M-a învățat să fac cozonaci. Yeey. Tare bucuroasă am fost. Abia aștept să vină Crăciunul să fac singură primii mei cozonaci de casă. Ce chestie. Să ajungi dependent de mirosul de copt din casă. Ce stare de bine îți dă. Mie îmi dă.
1 Comment
[…] vreodată să scriu rețete pe blog. Face parte și treaba asta din schimbările despre care scriam aici. […]