Brownie cu tahini și alune (rețetă)

Ar trebui să se sesizeze cineva din oficiu, că treaba nu e bună. Am început să fac câte 2 prăjituri pe zi. Una pe ziuă și una seara, mami, cum zice Matei. Nu mai există zi în care să nu fie haos în bucătărie și noi să nu fim plini de făină, lipicioși de la tot felul de siropuri și foarte mândri la sfârșit, când ne admirăm operele. Zic admirăm și nu devorăm, pentru că Matei nu mănâncă mai nimic din ce facem. Matei…Eu nu m-am mai urcat pe cântar de vreo 3 săptămâni și mă ia cu amețeală numai la gândul că trebuie la un moment dat s-o fac, ca să nu fiu nevoită să chem pompierii să mă scoată pe geam, ca să mai iau o pungă de zahăr de la Mega.

Mă alint, nu mănânc decât 3 sferturi din tot ce fac. Restul duc la serviciu. Mă rog, am dus o dată. :)) Dar n-ai cum…vă spun, n-ai cum să reziști să nu guști măcar. Acum cîteva zile am făcut o brownie, negresă de-a noastră, cu tahini (pastă de susan) și alune. Doamne, Dumnezeule mare…am murit și-am înviat mâncând. De plăcere, de gusturi amestecate, de toate substanțele fericirii livrate în corp de-o mușcătură din prăjitura asta.

Pare complicată și inaccesibilă pentru cineva care încropește ceva într-o bucătărie modestă de bloc. Nu e. Mi-am dat seama că mă uitam la rețete pe net și le închideam repede că mi se păreau niște SF-uri. Dar cele mai multe dintre ele, mai ales astea cu denumiri pompoase, sunt simple.

Iată de ce ai nevoie ca să faci o Brownie cu tahini și alune:

  • 240 gr de unt tăiat în cuburi de câte 2 cm
  • 240 gr ciocolată neagră (de minim 70% cacao) ruptă în bucăți de 3-4 cm
  • 4 ouă
  • 330 gr zahăr
  • 120 gr făină cernută (eu folosesc o strecurătoare normală ca să cern făina)
  • sare
  • 150 gr pastă de tahini (de susan)
  • 130 gr alune (ori normale, sărate și nu mai pui sare, ori alune de pădure sparte)
  • 30 gr cacao cernută

Iată cum faci o Brownie cu tahini și alune:

  1. Umple 1/4 de crăticioară cu apă și pune-o pe foc până fierbe apa. Dă focul la mediu și pune o altă crăticioară (cu fund gros) peste ea, având grijă ca apa să nu atingă fundul. Aici pui ciocolata și untul la topit pentru 2 minute. Le dai la o parte și amesteci până obții un sos subțire și lucios. Il lași la răcit.
  2. Mixezi, într-un bol mare, aproximativ 3 min., zahărul și ouăle până obții un amestec cremos (dacă ridici telul mixerului, trebuie să curgă, dar să fie gros).
  3. Cu o paletă sau lingură, amestecă ușor mixul de ciocolată răcit cu amestecul de zahăr și ouă. Adaugă, apoi, făina, alunele, cacao și 1/2 linguriță de sare.
  4. Toarnă tot amestecul într-o tavă (eu am avut formă de tort cu diametrul de 23cm) tapetată cu hârtie de copt.
  5. Cu o lingură, pune, din loc în loc, pasta de tahini, insistând să intre în amestec. Apoi, netezește cu spatele lingurii, ce a rămas din pastă, pe toată suprafața. Nu trebuie să fie acoperită de pastă de tahini (nu va mai permite coacerea). E mai important ca pasta de susan să intre în amestec și doar puțin să fie împrăștiat pe suprafață.
  6. Prăjitura se coace în cuptorul preîncălzit la 1800C timp de aprox. 20 de minute. Aici trebuie atenție. Cam după 18 min. trebuie verificată. Va trebui să fie cleioasă la interior (aproape moale) atunci când e scoasă din cuptor. Pe măsură ce se răcește, interiorul se va întări.

Little brownie never killed nobody 🙂 (Interiorul trebuie să fie cleios atunci când o scoți din cuptor)

Eu am dus colegilor de la serviciu 3 sferturi din ea. Și ce m-a interesat, ca feedback, a fost dacă e o prăjitură banală sau e de maestru. :))) Ori le-a plăcut rău, ori m-au mințit ca pe un copil pe care nu vrei să îl dezamăgești când își găsește un hobby care îi place tare.

Enjoy!

inspirat de https://ottolenghi.co.uk/

Ce părere ai?

Trending Posts

© 2023 Created with Royal Elementor Addons