Să pășesc prin viață cu tocuri de 12 și trenciul fluturând în bătaia vântului să facă echipă de Oscar cu coafura proaspătă și impecabilă. Să car ghiozdanul cu Spiderman la 7.30 dimineața și să nu se vadă ca parte din outfit-ul meu, ci al copilului de 7 ani care calcă semi hotărât spre școală. Să ridice trecătorii fanionul feminității și să întorc privirile admirative ale mamelor corporatiste la patru ace care își lasă copiii la poartă și se urcă în mașinile nemțești băgând cheia în contactul urcării în carieră. Da, e viscerală nevoia. E aceasta Mecca a existenței mele din ultima vreme. Sunt fana înfocată a jdemii de bloguri de lifestyle d-ăsta adevărat. Învârt în tocănițe cu un ochi și cu unul sunt pe site-uri care te invață cum să ajungi la adevăratul tău potențial de femeie. Ascult podcasturi pline de sfaturi despre cum să scormonești înlăuntrul tău de ființă șleampătă și să dai de comoara feminității, în timp ce pun la spălat, îmbrăcată în hainele de casă cu urme vizibile ale gătitului de peste zi.
De la ce mi se trage asta cu "doamnă wannabe"?
Totul mi se trage de la începutul școlii. Nu a mea. A copilului. Văd mame spilcuite, cu tocuri de 14, cu deux-piece, ca proaspăt ieșite de la coafor și mie-mi dă cu virgulă. Ascund fața în gluga supradimensionată a gecii de toamnă și mă rog la Bunuțu’ să trec neobservată. Dar în fiecare dimineață, ca un făcut, dau nas în nas cu vecina de la 4, mama colegului de clasă al lui Matei, care mă privește cu o simpatie soră cu mila și-mi zămbește larg și amar. E superbă. Totul e impecabil pe ea. Părul, machiajul, postura, tocurile. Mai ales tocurile. Mă rog, mersul pe ele.
Veșnicele întrebări care mă ucid sunt: la ce oră s-a trezit? Cum face? Cine face pachetul, cine scoală copilul, cine calcă hainele, cine face de mâncare, cine schimbă nisipul pisicii? Eu mă trezesc cu 1 oră jumătate înainte și sunt permanent pe fugă. Zilele în care apuc să dau cu cremă pe față sunt prilej de sărbătoare. Uneori mi-aduc aminte la lift și mă întorc, spre stupefierea copilului. Alteori, mi-aduce aminte ea, vecina superbă. Tocurile mele sunt cei mai comozi adidași, părul e coafat de pernă peste noapte, deux-piece-ul meu – blugi largi (să nu mă strângă la burta agonisită din cele 4 înghețate de ieri) și geaca largă cu gluga oversized.
Dac-am reușit să mai scap de anxietatea care mă cuprindea de cum deschid ochiii, revine instant pe drumul spre scoală. Vecina și alte mame din secta asta a doamnelor care dețin secretul feminității sunt cele mai eficiente remindere. Da, sectă. Că dacă nu m-apucă dracii pe ele de nenorocite care-mi strică mie ziua trăită liniștită în spatele laptop-ului, butonând și rezolvând probleme cu colegii mei (săru’mâna, Doamne, că lucrez remote), mă insinuez tacticos spre o depresie soră cu consemnarea la domiciliu. Sigur că pe ele dau vina. Doar n-o s-o dau pe mine și pe viața mea de confort și huzur în haine largi, teniși și coafuri executate nocturn de așternuturi.
Pe social media, unde face toată lumea frumos și crește numărul de filtre aplicate vieții ca Făt-Frumos din plânsul din bojoci, mă afișez și eu cu niște icniri nereușite de feminitate. Mă mai străfulgeră așa, ca o electrocutare scurtă, nevoia de a fi în rândul sexului feminin și frumos. Mai o rochie, mai un fond de ten, mai o urmă de perie prin păr. Ocaziile cu care sunt obligată să fac asta sunt nunțile la care cânt.
Nunți, botezuri, cumetrii
Cu vreo 3 săptămâni înainte de fiecare nuntă, se face liniște în cartier. Păsările nu mai cântă, picamerele încetează forarea în asfalt, Mega se închide. Se împrăștie norii și soarele zâmbește și inimile se însuflețesc. E timpul pentru un brainstorming. Are Miri nuntă! adunați toate outfit-urile, toate combinațiile de haine, să facem de-o ținută care să vestească lumii, în sfârșit, că solista e chiar o femeie. Toate prietenele mele (slavă Domnului, feminine ele, elegante, cu gust) pun la bătaie șifonierele și pantofarele. Se face un gathering (meaaam, gathering :))) și se alege ținuta. Dacă reușesc să mă țin la 60 de kg, sunt bine. Am ce pune pe mine. Dacă depașesc, am pus-o, că tre’ să mă-nfometez 3 săptămâni. Se face outfitul, se stabilește coafura și se adună like-urile de la postările “lady wannabe” de după.
Multe elegante dintre voi, care înțelegeți că un ruj pe bot și un rimel la ochi pot să facă diferența într-o zi banală, o să ziceți că-s chitroasă și nu-mi cumpăr. Dar să știți, în apărarea mea, că am o pereche de pantofi cu toc de 10 (stiletto, chiar) și vreo 2 rochii. Pe mai multe nu dau banii, că nu-mi rămân de adidași, bocanci, blugi boyfriend și altele de-ale mele. Brainstormingurile despre care vă ziceam mai sus se fac pentru că, în lipsa mea de feminitate și în pofida preumblării prin viață în cartierul Berceni, am învățat și eu de la doamne, că nu te poți duce la 6 nunți cu aceeași ținută. Măcar atât. Deci, ceva-ceva sămânță de lady am și eu.
Opriți producția de haine lălâi, inventați coafurile superbe din 2 mișcări și desființați înghețata cu caramel sărat. Atunci voi avea și eu, poate, șansa de a mă găsi la adevăratul meu potențial de doamnă. Până atunci, mă gândesc ce mâncare să mai fac, că ciorba de fasole cu afumătură e, deja, de 2 zile în frigider și a început să ne stea în gât. Ceva recomandări de meniu?
Vă pupez și vă urez!
7 Comments
Eu când eram mică mă voiam un soi de mama eleganței la vârsta la care sunt acum. Acum… prefer confortul, nu l-aș da pe nicio pereche de Louboutini.
Oricum ești o doamnă! Dar mi-a plăcut hazul tău! Rămâi așa cum ești că ești bine!
Mulțumesc! Te pup și îți transmit îmbrățișări! ❤
Salutare. tiza mea!
Măi, eu zic să te gândești că producția de haine oversize & unisex, cât și a pantofilor sport, adidas și bocanci pentru madame s-a diversificat și a crescut considerabil. Căci, zău de nu mi-aș fi trântit și eu același hanorac cu glugă fency și niște bocanci șic, dacă aș fi avut. Dar, blugii mei aduși de tiriști nu prea se pupau cu geaca de fâș. 🙂 Altfel, trezită de la 5 să fiu gata cu copil cu tot pentru 6, ora la care ”nea Caisă” ajungea cu autobuzul în stație să preia copilul, trebuia să-mi pun o fustă, o bluză ceva mai acătării, un ruj și un fard cât să arăt (aproape) a doamnă la serviciul din front office.
So, Mirela fii așa cum te simți TU bine! Te-am văzut și doamnă, și … femeie în casă și, ești …cool!
Hugs & kisses!
Te pup, Mirela! Și mulțumesc. Creste sufletul în mine, când vad în mesajele primite astăzi, ca nu sunt singura. 😅 Mulțumesc! Îmbrățișări!
Am murit și am inviat cu articolul asta, Mirelo💗🙈😄și eu as vrea sa fiu o doamna când duc copila la gradi dar nu se pupa cu marsupiul și intorsul acasa cu „rata” 🤣😅 asa ca csf ncsf
🤣 Suntem condamnate sa nu ne arătăm adevăratul potențial de dUamne. Te pup!