-
Gălăgie în cap pe Social Media
Oricât de mult mi-ar plăcea mie să vă spun acum textul ăla folosit de persoanele publice cu conturi personale pe rețelele social-media cu “Salut! Am ajuns la 5000 de prieteni și, din păcate, nu mai pot onora cereri de prietenie pe contul personal. Vă invit pe pagina mea de artist să dați un like și să mă urmăriți în continuare”, n-am cum. Nu sunt persoană publică. Asta e, m-a făcut mama fără noroc. De apărut la televizor cât să-mi satisfac setea de atenție, am apărut, da’ nu-s vreo-nchipuită. Am de-abia câteva sute de prieteni pe contul personal. Până la 5000…eheeei, mamaie…Deși aș fi putut crește simțitor numărul, dacă stau bine…
-
Uan, ciu, fri, Pamela vrea copii
Când eram mică, stăteam ore-n șir în fața oglinzii și vorbeam de una singură. În principiu, baliverne. Îmi cercetam fiecare mușchi al feței ca să văd în ce direcție o ia și dacă dau bine pe sticlă. Mă visam la televizor. Pe vremea când am început această manifestare psihotico-artistică, la tv erau de admirat, în principal, crainicele. Acele femei frumos aranjate, dar în limite creștinești, care înșirau niște ore și emisiunile care urmau să se difuzeze în ziua aia. Eram fanul lor. Le-am urmărit cu o atenție chirurgicală fiecare gest, fiecare spasm, fiecare ton al vocii. Și le imitam. Uneori, îmi stabileam studioul tv în sufragerie, cu un scaun în…
-
Atât eu, cât și echipa…
Astăzi e fix 1 lună de când am înșirat primele verzi și uscate într-un articol, aici, pe blog.Într-o lună am fost vizitată de 928 de oameni. Ei zic că IP-urile se iau in calcul. Deci dacă 2 oameni s-au uitat de pe același device, se cheamă că m-au vizitat în jur de 1000. Vizualizările totale sunt de 1488. Ceea ce pentru mine e așa… Cum să vă spun eu?! Șoc Șoc Șoc. Și vă mulțumesc că-mi dați surprize d-astea frumoase. Sper să mai fiu în stare să-ndrug și pe viitor câte ceva. Atât cât poate o fată simplă din Berceni.
-
Good mom vs. Bad mom.
Pe sistemul “toată lumea-i nașpa, ce mișto mai sunt eu”, s-a împânzit lumea de hateri. Peste tot. Ești în trend dacă dai în unu’ și altu’. Exact cum fac eu acum. Dar, dragii mei, io-s o furnică pe lângă reginele hate-ului. Aceste guru pline ochi de stoicism, aceste profesoare pline de învățăminte și pilde bune pentru alții: mamele de pe grupurile de mame. Or sa devină așa, niște sfinte la care o să ne închinăm și o să le cerem voie pentru pașii pe care tre’ să – i facem in educația si creșterea copiilor. “Tanti mama de pe grup, am voie să țip și io puțin la copil, că…
-
Slăbește acum! Întreabă-mă cum!
Întotdeauna am fost o rubensiană. Picturile lui Rubens, cu femeile alea pline de colace, întinse într-o grație nebună pe cearceafuri aruncate-n scârbă pe sofa-uri, zici că-s poze cu mine (dacă m-aș fi țăcănit și m-aș fi apucat de poze nud). M-am învârtit toată viața între 60 și 70 de kg, cu o înălțime de 158cm. Închipuiți – vă. Îmi place mult de tot să mănânc. În general, prostii. Mâncare mai puțin. Era o vreme când o pungă mare de semințe și o sticlă de cola reprezentau meniul unui restaurant cu cel puțin 2 stele Michelin pentru mine. Meniu de seară, desigur. Deci nu sarmalele și fripturile mă strigau din farfurie.…
