-
#My personal challenge. Când încerci să scapi de dobitoc și nu poți, că-l iubești.
Viața cu kilograme în plus e ca viața cu un bărbat degeaba, care-ți mănâncă zilele și tu tot frigideru’ la o masă. Dar omu’ are greutate în relație. Ai vrea să scapi de el, să se ducă-n treaba lui, fără tine, dar ți-e greu să renunți. E comoditate și obișnuință. De ce să te strofoci să iei decizii, să i le comunici, să faci față discuțiilor de după și să explici, când poți să continui așa… Pe parcurs, devine insuportabil. Ți-e lehamite, ți-e silă, dar mai bagi o fisă în fiecare zi. Cu promisiunea făcută ție însăți că de mâine iei taurul de coarne și îi zici. Dai cu el…
-
My personal challange (slăbitul)
Acum fix 2 ani și o lună aveam aproape 70 de kg. O balenă eșuată pe cărările urbane ale capitalei care cu greu se putea mișca, cu eforturi supraomenești își lega șireturile și cu un self-esteem la nivel negativ. Nu se mai putea. Cu motivația stăteam la fel de prost cum am stat pe partea asta dintotdeauna. Mă ghiftuiam cu tot ce prindeam, ca înainte de sfârșitul lumii. Dar, cumva, am reușit să mă urnesc în treaba asta cu slăbitul. În 3 luni am reușit să mă lipsesc de vreo 8 kg. Fiecare zi mă motiva. Îmi găsisem cheia spre succes. Să văd că se mișcă acul cântarului spre stânga…
-
Îngrașă-te-acum, întreabă-mă cum!
Eeee, dar cine vă vindea vouă gogoși (vai, Doamne, gogoși. D-alea umplute cu gem sau nu, nu, simple, împletite, cu zahăr pudră) cum că ar fi slăbit mult și că se simte mare divă?!Ce vorbești, Frantz, bag în mine ca-ntr-un spital. Orice și mult. Și mi-e o foame de lup d-ăla hămesit care n-a mai prins o căprioară de când era mic. Efectiv, zici că m-a ținut cineva fără apă și mâncare undeva-n captivitate și mi-a dat drumu’ acu’ între toate bunătățile pământului. Nu mă gândesc la fel de mult la nimic altceva, așa cum mă gândesc la mâncare. Seara, când mă pun în pat, ce planuri de viitor, ce…
