Cum mi-am găsit motivația

Hai că vine experta acum și vă explică cum e treaba cu motivația! Embrace yourselves! Știți că am scris în trecut despre viața mea de sportivă, de alergătoare de cursă lungă, de astea… Acum scriu în calitate de supraponderală. Din nou. Știu, v-am plictisit cu acest du-te-vino al slăbirii și îngrășării la loc. Dar, se pare, ăsta mi-e destinul. Să mă laud cu siluetă câteva zile numărate pe degete și să mă plâng că mi-au rămas mici pantalonii de pijama restul zilelor date de la Dumnezeu.

Pentru ce am nevoie de motivație?

Păi, să vă explic. Începând cu Sărbătorile, am băgat în mine ca o spartă. La modul ăla, cel mai serios. Orice. Tot ce pica în mână. Acum un colț de pâine, peste 5 minute niste M&Ms, la o oră trânteam o cană mare de ceai de murea lumea cu juma de pâine cu unt și miere și seara o pungă mare de semințe, niște ciocolată și suc. Treaba e că am intrat ca-ntr-o transă lungă a îmbuibării, că nimic nu mă putea face să mă opresc.

Nicio pereche de pantaloni nu se mai închide, bluzele crapă, depun efort să mă încalț, nervii sunt întiși la maxim. În fiecare zi, dar în fiecare zi de la 1 ianuarie, mi-am spus că asta e ziua în care mă reapuc de alergat. Pentru că am observat eu că, dacă alerg, nu-mi mai vine să crăp în mine toată ziua. Și de milă de mine, dar și că se-ntâmplă ceva în corp, n-aș putea să vă explic din mintea mea.

64 pe cântar. N-am mai avut atâtea de după luna mai a anului 2020, proaspăt ieșită din izolare. Când îmi crăpau obrajii de sănătate în plină criză mondială pe bază de covid.

Ziua Z și momentul ațâțării motivației

Ieri după-amiază am avut un interviu online (că numai așa le ținem, lucrând remote 100%). M-am îmbrăcat, frumos, mi-am dat cu fond de ten, cu rimel, m-am aranjat și am pornit camera. Și m-a izbit. Balena pe ecran. Io eram. Băi, m-a electrocutat imaginea unei fețe mai mult decât dolofane care ocupa tot ecranul. Din păcate, preț de câteva minute nu mă puteam concentra la ce zicea fata aia acolo. Simțeam că mi se scurge sângele din corp. Mă iscodeau depresia subită și panica.

O să spuneți – păi n-ai văzut, demento, asta și în oglindă? Măi, suspectez tot mai mult faptul că oglinda mea nu redă fidel. Saaaau… creierul meu mi-a spus așa: Ai făcut dermapen, ți-ai băgat ace în față, ori e inflamată acum, după, cum e și normal, ori te-ai pricopsit c-o căruță de colagen de nu mai poți să-l duci și-ți iese pă ochi. Deci eu o explicație aveam pentru ce vedeam în oglindă.

Foarte rău a fost. M-am luptat să mă concentrez tot interviul pentru că în capul meu erau numai ocări la adresa mea și numa’ blesteme care-o mai pune gura pe pâine, care-o mai pune sămânță, d-astea… Mi-a fost greu, pentru că fata aia pe care o intervievam era și deșteaptă rău și frumoasă și creativă și avea și un vibe de-ți venea s-o iei acasă. Închipuiți-vă zbatere interioară pe mine să mut focusu’ de pe gușa mea pe ochii ei frumoși cu privire cu sens.

Ce-am făcut să merit atâta motivație? HaHaHa

Azi dimineață, la cafea, mă uit pe instagram. Și, cum le așează Universul ăsta, văd o postare de la James Clear (ăla cu obiceiurile bune). Peste ochi mi-a dat-o. Era despre cum să îți formezi obiceiurile de a face exerciții fizice. M-am speriat un pic, pentru că mă trezisem cu gândul că asta e ziua cea mare și uite și un semn de la Dumnezeu… pardon, de la James Clear.

Și am făcut și eu ce-a zis specialistul. Mi-am pus încălțămintea de alergare, colanții cu puf de gâscă pentru vremea rece și bluza de alergare pe iarnă pe care mi-o cumpărasem special, dar pe care am folosit-o ca să beau o cafea în Herastrău, nu s-alerg. Am dus copilul la școală îmbrăcată ca 14 din cărți, că știam că dacă vin acasă să mă schimb, rămân răstignită pe canapea cu laptopul în brațe și adio motivație pentru o siluetă de vis.

Și-am alergat. Am alergat ca și cum era ultima dată când o mai puteam face. Și-am ascultat și cea mai frumoasă piesă pe care am ascultat-o în ultima vreme. Și-am plââââns, Doamne, ce-am mai plâns! Alergam și lacrimile se înnodau în barbă. De bucurie, de urnit, de frumos ce era în parc, de toată lumea asta pe care eu o consum din casă cu grăsimi proaste îngurgitate și cu Netflix și cu tot ce lobotomizează mai tare pe trup, pe suflet și pe corp.

Toată ziua am avut energie. Și-am lucrat cu avânt și-am fost veselă că, în sfârșit, FAC CEVA să nu mai arăt ca o gospodină cu urme de sos de roșii pe pantalonii de pijama prea strâmți pentru gabarit.

Concluzie

N-am nicio concluzie la asta. Că eu nu știu cu motivația aia, să vă zic și vouă ce să faceți dacă ați vrea să fiți mai motivați. Și știu că e și subiect sensibil pe www cu politicaly corectenessu, dar știți care-i faza? Pentru mine politically corect e să nu mai bag în mine ca o vacă. Restul…treaba lor! Eu știu doar că am avut un șoc în monitor, că nu mă mai suportam, că mai aveam puțin și începeam să guiț și cam atât. Și m-am dus la alergat. Doamne-ajută și mâine!

Vă urez și vă pupez!