Ce caut eu in viata mea
-
Când visele devin realitate
Mai țineți minte ce vă povesteam în articolul Uan, ciu, fri, Pamela vrea copii? Cum mă izmeneam de mică în fața oglinzii și jucam toate rolurile pământului inventate și neinventate, încă?! Ore în șir de visat cu ochii deschiși la roluri pe care mi-ar fi plăcut să le joc, exerciții de mimică, așa cum mă pricepeam. Mama, toată copilăria mea, m-a alintat “actrița lu’mama”. N-am făcut nimic, odată ce-am crescut, ca să mă pregătesc așa cum trebuie pentru o carieră în actorie. Doar mă jucam și mă mângâiam cu scălâmbăielile și replicile scornite de mintea mea sau preluate din “Tânăr și neliniștit”, de exemplu. Dar a venit și vremea mea.…
-
Când dai șansă unui om, bagi o fisă la renașterea lui
Ultima lună mă găsește implicată într-un proiect frumos, cu căutări în interior și în exterior, cu bucuria de a avea șansa de a face unul dintre lucrurile care îmi aduce cele mai multe satisfacții. Sunt recunoscătoare până la Dumnezeu, mai ales că mi se diminuase speranța că se va întâmpla. Muncesc de-mi sar ochii, cu toată pasiunea, ca și cum ăsta e ultimul lucru (profesional vorbind) pe care o să-l fac. Și nu obosesc. Din contră, sunt mai plină de energie ca oricând. E o consumare, dar plăcută. Și asta mă face să mă gândesc tot mai des la tipul de terapie pe care l-am făcut și de ce a…
-
#My personal challenge. Când încerci să scapi de dobitoc și nu poți, că-l iubești.
Viața cu kilograme în plus e ca viața cu un bărbat degeaba, care-ți mănâncă zilele și tu tot frigideru’ la o masă. Dar omu’ are greutate în relație. Ai vrea să scapi de el, să se ducă-n treaba lui, fără tine, dar ți-e greu să renunți. E comoditate și obișnuință. De ce să te strofoci să iei decizii, să i le comunici, să faci față discuțiilor de după și să explici, când poți să continui așa… Pe parcurs, devine insuportabil. Ți-e lehamite, ți-e silă, dar mai bagi o fisă în fiecare zi. Cu promisiunea făcută ție însăți că de mâine iei taurul de coarne și îi zici. Dai cu el…
-
#Mypersonalchallenge Forgive me, ladies, for i have sinned
Nu prea am mai dat pe-aici. De rușine, vă dați seama. De când am început provocarea asta personală cu 8 kg în 3 luni, adică de pe 4 iunie, mai exact, simțeam în sufletul meu că o să mă pască ispita. Dar am zis că, poate, n-o să mă las și o să fiu, măcar o dată, mai puternică decât poftele de lupoaică hămesită. Ce mai știam eu clar, e că oboseala mi-e cel mai mare dușman într-un challange d-ăsta. Că dacă nu dorm la prânz ca bebelușii alăptați minim 1 oră jumate pe zi, dacă nu mă culc odată cu prietenele mele și sisters pe inteligență, găinile, n-o să…
-
#Mypersonalchallenge Ce sport fac, ca să-mi zic că nu fac sport
Nu mi-a plăcut niciodată să fac sport. Mi se pare un chin la care te supui cu bună știință, un efort prea mare pentru o persoană comodă, ca mine. Îi știu beneficiile, le-am citit, le-am studiat de atâtea ori în încercarea de a mă auto-convinge că nu-i dracu’ atât de negru și că 5 genuflexiuni și 3 flotări n-au omorât pe nimeni. Ba, din contră. Dar n-a mers. Nu m-am convins niciodată. Pentru că mi se par oribile genuflexiunile, să alerg degeaba, așa, fără niciun punct la care să ajung, ca o găină fără cap. Am stat în banca mea, relaxată, așa, netonifiată. Ei, ce să-ți spun. Nu tre’ s-arate…
