Galagie Mare
-
This is the first year of the rest of my life
Femeile trecute de 40 de ani se vor tinerești. Din punctul meu de vedere, sloganurile astea cu viața începe la 40 sunt reclamă la filmu’ cu Benjamin Button și-atât…Să fim serioase, ce viață începe acu’? Când se lasă toate și turnăm pe noi sticle întregi de fond de ten, doar-doar și-o face efectul ingredientul antiaging. Ne împopoțonăm cu tot felul de chestii cool, deși știm foarte bine cum belim ochii dimineața în oglindă și ne rugăm ca la sfintele moaște să nu mai apară vreun rid de acum 12 ore. “Mă simt bine în pielea mea” e tot o minciună pe care ne-o spunem, în primul rând nouă. Cine naibii…
-
Din femeia DA în femeia NU
Am momente când sunt foarte proastă. O să vă dați seama, din cele de mai jos, că, uneori, momentele astea se-ntind pe ani. Am crezut foarte multă vreme că “asertivitate” vine de la “hacer” din spaniolă (sigur că un search pe google m-ar fi lămurit, dar…). Adică pune mâna și fă. Așadar, nu înțelegeam de ce apropiații îmi spuneau întruna “măi, Miri, hai cu asertivitatea! Tre’ sa fii mai asertivă.” “Păi nu sunt?! Cât de asertivă să fiu?! Că m-apucă boala lu’ Calache de câte fac. Pentru toată lumea.” Și dă-i și fă, și dă-i și fă. Până într-o zi, când o prietenă muuult mai deșteaptă decât mine m-a luminat.…
-
Smardoaica și feminitatea
N-am fost niciodată vreo divetă despuiată. Nici măcar așa, cu vreo ocazie. Să mă duc și eu, de exemplu, la un party și să mă port la minijup, mulată, nu cu toate cele, ci cu câteva, la vedere. Mi-a fost rușine și frică. O rușine de intram în pământ numai la gându' c-aș putea să ies așa pe ușă. Așa c-am ars-o bătrânește chiar și între 16 și 25 de ani. De fapt, mai ales atunci. Când toate fetele încep să se arate în toată splendoarea lor. N-am umblat nici cu saci pe mine, dar eram, mai degrabă, o don'șoară de la casa de dans și bune maniere.
-
Gălăgie în cap pe Social Media
Oricât de mult mi-ar plăcea mie să vă spun acum textul ăla folosit de persoanele publice cu conturi personale pe rețelele social-media cu “Salut! Am ajuns la 5000 de prieteni și, din păcate, nu mai pot onora cereri de prietenie pe contul personal. Vă invit pe pagina mea de artist să dați un like și să mă urmăriți în continuare”, n-am cum. Nu sunt persoană publică. Asta e, m-a făcut mama fără noroc. De apărut la televizor cât să-mi satisfac setea de atenție, am apărut, da’ nu-s vreo-nchipuită. Am de-abia câteva sute de prieteni pe contul personal. Până la 5000…eheeei, mamaie…Deși aș fi putut crește simțitor numărul, dacă stau bine…
-
Trăind ca o căprioară-n faruri
Când m-a părăsit, pentru totdeauna sper, depresia, așa cum spuneam aici, mi-a lăsat-o pe verișoara ei, anxietatea. De fapt, cred că mă jucam cu ea de mult timp, dar era deghizată în cine știe ce frumusețe, de mi-a luat ochii și credeam că-i vreun tremur ușor de adolescentă în fibrilațiile vârstei. Terapeuții, că-s psihologi sau psihiatrii, numesc această achiziție de nestăvilit a secolului 21 emoție. Unii zic că ne naștem cu ea și pe parcursul vieții devine rebelă ca nebuna și ne dă peste cap tot traseul sau că o dobândim chiar din fragedă pruncie. Ce nasoală. Asta înseamnă că eu sunt emotivă rău și mă zbat în lupta zilnică…
