-
Un sfârșit de an cât se poate de prost…
Sunt foarte supărată. Sunt mâhnită și rănită. M-am perpelit toată ziua. La propriu. C-am dat drumu’ la cuptor să se facă cald în casă. Că nu e nici urmă de căldură și de apă caldă. Deci chiar m-am perpelit. M-am mai încălzit cu telefonu’ în mână că s-a-ncins de la scrollat. Măcar nu mi-am pus mănușile în casă…
-
Sevraj în #mypersonalchallenge
Au trecut 12 zile de chin. Și, oricât aș lucra cu mine, nu pot să mă opresc din numărat zilele de dietă. Mi-ar fi plăcut să mă dau silfidă acum și să vă trântesc o poză cu alte 2 kilograme date jos, dar ar însemna să umblu la cântar, fix ca-n piață la Obor. Tot 2 mari și late sunt înregistrate la pierderi. Mă uit în oglindă și mă mint că parcă la față se vede c-aș fi slăbit mai mult. Andrei, ca să nu îmi iau câmpii de tot, mă încurajează și el cu un “parcă și la burtă se vede și, poate, și la mâini”. Adevărul e că…
-
Slăbește acum! Întreabă-mă cum!
Întotdeauna am fost o rubensiană. Picturile lui Rubens, cu femeile alea pline de colace, întinse într-o grație nebună pe cearceafuri aruncate-n scârbă pe sofa-uri, zici că-s poze cu mine (dacă m-aș fi țăcănit și m-aș fi apucat de poze nud). M-am învârtit toată viața între 60 și 70 de kg, cu o înălțime de 158cm. Închipuiți – vă. Îmi place mult de tot să mănânc. În general, prostii. Mâncare mai puțin. Era o vreme când o pungă mare de semințe și o sticlă de cola reprezentau meniul unui restaurant cu cel puțin 2 stele Michelin pentru mine. Meniu de seară, desigur. Deci nu sarmalele și fripturile mă strigau din farfurie.…
