-
Saga Pufoșilor – cartea terapie pentru părinți și copii
Povestea de seară este cea mai puternică regulă impusă de Matei mie. Nu există să mergem la culcare fără să îi citesc două povești și să îi spun una pe dinafară. S-a întâmplat să mergem la mama sau în alte părți și să nu iau nicio carte de povești în bagaj. A fost dramă mare. Cu plânsete și văicăreli. A trebuit să promit că NICIODATĂ nu voi mai uita cărțile acasă atunci când înnoptăm în alte părți. Savurează fiecare rând, se implică în acțiune, râde cu gura până la urechi, comentează și memorează pasaje întregi din poveștile care îi plac cel mai mult. I se pune pata pe câte una…
You May Also Like
Camera băiețelului cu ochi de catifea
-
Librarul cu papion și cei doi prieteni: Mia și Apolodor
Mia, Călăiță și poveștile pentru copii
-
Prăjitură cu migdale, lămâie şi fructe de pădure
De o perioadă, mai exact după ce am terminat de filmat The Locationist (despre care abia astept să vă povestesc pe larg într-un post dedicat) relaţia cu Matei e ciudată. Mă pedepseşte, încă, pentru orice moment pe care nu îl petrec cu el. A fost o perioadă grea atunci. Mi-a simţit lipsa şi eu lui. Acum e răzvrătit precum un adolescent neînţeles, trânteşte, pufneşte şi mă somează zilnic să îi fiu în raza vizuală. E copleşitor, obositor. Se joacă foarte puţin singur, aşa că am porţie clară de câteva ore pe zi pe covoraşul cu trasee sau construind oraşe întregi de lego. A trebuit să cotrobăi mult în străfundul minţii…
-
Poveștile de vizavi
De mică îmi plăcea să cotrobăi prin casele oamenilor la care mergeam în vizită. Un gest nepotrivit, taxat de mama mereu. Invadam o intimitate. Spune-i asta unui copil și așteaptă-te să înțeleagă. Era o curiozitate de nestăpânit. O cercetare a vieții celorlalți, gândesc eu cu mintea de acum. Casa unui om spune multe despre el. Îmi plăcea sa ajung cu ochiul și pipăitul până în cele mai ascunse cotloane. Și luam la rând fiecare sertaraș, fiecare dulap, întrebându-mă la ce folosește gazdei mele fiecare obiect descoperit. Priveliștea pe care mi-o oferă fereastra de la bucătăria mea nu e plină de verdeață și răsărituri demne de fotografi avizi de mișcări ale…
-
Paul, pădurea și oamenii
Pomișorul Paul trăia într-o pădure deasă de copaci bătrâni. El era tânăr, pentru că răsărise ca vlăstar, după ce mama lui fusese luată și dusă de lângă el. Prietenii lui, copacii de zeci și sute de ani, îl adoptaseră ca pe unul de-al lor.Într-una dintre zile, s-au auzit venind din depărtare două camioane mari cu remorci. Panica s-a instalat repede printre locuitorii pădurii. -Ce e? De ce e lumea agitată? întrebă Paul.-Vin tăietorii de lemne. Vin să ne ia, îi răspunse Copacul Costeluș, regele pădurii.-Cum să ne taie? Ce să facă cu noi? Noi suntem buni aici. Să le dăm aer curat.-Ne vor face scaune, mese, dulapuri sau, pur și…
