2019 a fost un an bun. Bun ca un tort de ciocolată. Pe alocuri amar de la prea multă cacao, dar dulce și cu senzația de plăcere la ultima linguriță. Conștientizările au luat locul momentelor de haos, bucuria locul tristeții și angoaselor, panica s-a evaporat sub tăvălugul ședințelor de terapie.
Mă încearcă un sentiment de mândrie și-mi vine să mă pup singură că am fost în stare să iau decizii. Cu impact puternic asupra interiorului meu și asupra lumii mici în care mă desfășor. Am pierdut relații care mă secau de vlagă și răbdare, am câștigat alături oameni care îmi dau voie să fiu, pur și simplu, fără prea multe întrebări. Am câștigat timp pentru mine și ai mei și libertatea de a lăsa gândurile să construiască idei.
Am început blogul ăsta dintr-un impuls. Dintr-un “Haide, mă, că o fac și văd eu ce iese!” Nu-mi pare rău. Faptul că am pus aici gălăgia care-mi agita creierii, a fost ca o depresurizare. Am lăsat loc pentru liniște și organizare.
Terapia, de care nu mă las nici moartă, m-a transformat. Am revelații la fiecare pas și ora aia săptămânală în care eu mă bag într-o capsulă în care suntem doar eu și terapeutul, îmi dă mai mult decât am sperat vreodată.
Anul ăsta am cântat, am dansat, am fost liberă mai mult decât în ultimii 5 ani adunați la un loc. Am fost prezentă și am luat lucrurile sistematic, la rând și le-am rezolvat cum am știut mai bine. Dar cel mai important, din tot ce mi s-a întâmplat, este faptul că am început să mă văd. Cu bucuriile mele, cu bubele din cap, cu probleme și realizări mici. Am senzația de putere doar pentru că am început să mă știu. Și se vede și în afară. O simt și cei de lângă mine. Armonia transmite, ca un joc de domino, armonie.
Vor veni, probabil, alte și alte încercări. Nu se poate altfel. Dar, măcar, locul panicii va fi luat de claritate. Sper. ?
2020 nu mi se anunță în niciun fel. Nici nu vreau. Oi vedea eu ce-oi face. Dacă continuă cum a început, în primele ore, o să fie minunat. Am dansat cu Andrei și Matei 2 ore încontinuu. De toate, cu veselie, cu iubire, ca și cum mica noastră sufragerie din București ar fi fost vreun mare club.
Începutul anului nu-mi dă niciun semn legat de ce va fi. Deocamdată, în astea 2 zile, am mâncat, am dormit și m-am jucat Nu te supăra frate de vreo 20 de ori. ?
Să ne fie cu bucurie!
