-
#My personal challenge. Când încerci să scapi de dobitoc și nu poți, că-l iubești.
Viața cu kilograme în plus e ca viața cu un bărbat degeaba, care-ți mănâncă zilele și tu tot frigideru’ la o masă. Dar omu’ are greutate în relație. Ai vrea să scapi de el, să se ducă-n treaba lui, fără tine, dar ți-e greu să renunți. E comoditate și obișnuință. De ce să te strofoci să iei decizii, să i le comunici, să faci față discuțiilor de după și să explici, când poți să continui așa… Pe parcurs, devine insuportabil. Ți-e lehamite, ți-e silă, dar mai bagi o fisă în fiecare zi. Cu promisiunea făcută ție însăți că de mâine iei taurul de coarne și îi zici. Dai cu el…
-
Când credem că știm tot și, de fapt, nu știm nimic…
Băi, eu cred ca toți suntem proști, într-o oarecare măsură. Adică eu cred că fiecare are, într-un anumit moment al vieții lui, o doză mai mare de prostie decât în mod normal. Se ard niște circuite, sinapsele o iau razna, ceva se întâmplă. Oricine-am fi. Dar în perioada asta constat că suntem puțini ăia care nu știm mai nimic. Și lumea s-a deșteptat brusc. Au apărut ăia de se-ncurcă de raza divină când merg la pas. Eu recunosc că îmi dau seama că nu știu prea multe. Și mi-e greu, cu mintea mea să înțeleg dedesubtul unor lucruri care se întâmplă. Nu știu unde să mă duc cu mintea ca…
-
#Mypersonalchallenge Forgive me, ladies, for i have sinned
Nu prea am mai dat pe-aici. De rușine, vă dați seama. De când am început provocarea asta personală cu 8 kg în 3 luni, adică de pe 4 iunie, mai exact, simțeam în sufletul meu că o să mă pască ispita. Dar am zis că, poate, n-o să mă las și o să fiu, măcar o dată, mai puternică decât poftele de lupoaică hămesită. Ce mai știam eu clar, e că oboseala mi-e cel mai mare dușman într-un challange d-ăsta. Că dacă nu dorm la prânz ca bebelușii alăptați minim 1 oră jumate pe zi, dacă nu mă culc odată cu prietenele mele și sisters pe inteligență, găinile, n-o să…
-
#Mypersonalchallenge Ce sport fac, ca să-mi zic că nu fac sport
Nu mi-a plăcut niciodată să fac sport. Mi se pare un chin la care te supui cu bună știință, un efort prea mare pentru o persoană comodă, ca mine. Îi știu beneficiile, le-am citit, le-am studiat de atâtea ori în încercarea de a mă auto-convinge că nu-i dracu’ atât de negru și că 5 genuflexiuni și 3 flotări n-au omorât pe nimeni. Ba, din contră. Dar n-a mers. Nu m-am convins niciodată. Pentru că mi se par oribile genuflexiunile, să alerg degeaba, așa, fără niciun punct la care să ajung, ca o găină fără cap. Am stat în banca mea, relaxată, așa, netonifiată. Ei, ce să-ți spun. Nu tre’ s-arate…
-
Viața la țară
Ultimile zile mă găsesc într-un sat, unde-mi desfășor viața ca și cum aș trăi aici de când m-am născut. E satul în care locuiesc ai mei. Le țin locul de “moșier” peste curte și orătănii și de “patroneasă” peste micul butic care aprovizionează oamenii din sat, cât timp ei au singurele zile libere, de auto-concediu, pe an. Băi, viața nu-i ușoară. Mai ales dacă ai și un butic-supermarket. ? Cine zice că e Zen totul, că ciripesc păsărelele și tu le-ngâni într-o comuniune om-natură desăvârșită, minte de-ngheață apele Buzăului. Nu mă înțelegeți greșit, nu neg că există o astfel de manifestare a vieții. Doar că nu pentru niște oameni simpli,…
