Galagie Mare

Ora 1 a sosit, OTV-ul n-a venit

Măi, oameni buni, după ce mi-a fost dat s-o-ntâlnesc pe Peg Bundy în carne și oase, a apărut și sor-sa. E mai ‘telectuală, lucrează la bancă. La aia, cea mai veche, neaoșă cu angajați neaoși, cu brânza și salamu’ pe ziar.

Am avut treabă zilele trecute, a trebuit să plătesc ceva și nu se putea decât acolo și doar la colega. E minune de la Dumnezeu că io vă scriu acum și nu-s internată post atac cerebral sau chiar oale și ulcele. Mi-a pocnit si ultimu’ neuron ars în încercarea de a mă ține tare cele 45 de minute cât am așteptat io la rând să plătesc. Am aflat de Nuțica, c-a avut Covid și-a fost rău și ea și barba-su și copilu’. O lună au tras. Cum cine-i Nuțica? Colega de la altă sucursală cu care Peggy a vorbit la telefon 15 minute, cu clienta pe scaun (altă clientă, nu io). Daaa, și am aflat și câți anticorpi are ea, Peggy. Ii ajung 6 luni, cică. Și am și reținut bine pentru că, după ce-a-nchis telefonul cu Nuțica, i-a povestit și clientei de pe scaun (alta, nu io), cum a pătimit Nuțica și barba-su și copilu’. Și câți anticorpi are ea. Mulți. Îi ajung 6 luni.

Dup-aia Peggy s-a rănit la mânuțe cu un biblioraft. Și s-a tânguit. Că nu mai putea sa bată în tastatură din 2 în 2. Și sufla-n palme. Mult, vreo 10 minute, ca să-i ia durerea.

Eu, în timpul ăsta, am făcut toate incantațiile dătătoare de pace din lume, am stat, în sufletu’ și-n gându’ meu, în toate pozițiile de yoga (alea de relaxare, că p-alea de tonifiere nu pot să le execut, nici măcar cu mintea, că mă ține burta), am zis Tatăl Nostru de vreo 50 de ori, am aprins cu mintea toate bețișoarele parfumate care s-au produs vreodată pe lume. Totul, numa’ să nu mă transform în Floricica Dansatoarea în raport cu autoritățile. Mi-a ieșit puțin. Până la colaps.

În momentul în care mi-a zis că nu mă ajută, că “să fie greșeala dvs, doamnă, nu a mea“, am încheiat citatu’, a ieșit Floricica din mine cu tot neamu’ ei cu tot. Pfoaileiii, am început să urlu ca tăiată. A ieșit și șefa din biroul de la etaj, da’ n-a zis nici pâs. Au amuțit. Peggy s-a crucit, și cred că i-a dat și-o lacrimă. Că a pus-o naiba să zică (după 20 de secunde după ce-am tăcut eu) : “ce e rău că mă interesează starea de sănătate a unei colege“. Ohohohooo, mi-a pocnit creieru’ și orice urmă de hățuri s-a dus. Am urlat iar și iar. Cu clienții care vin ei cu treabă, și ei trăiesc de pe urma lor, cu vorbitul la telefon cu colega, cu “poate io am cancer și vin după chimioterapie să vă ascult de anticorpi și să curgă apele pe mine de așteptare și mă duc io nădușită toată la muncă“. Linda karatista eram pe vorbe și gesturi. Scoasă proaspăt de la balamuc. Ce să mai… Dacă Dan Diaconescu mai era ce-a fost, mare emisiune făcea cu mine. Vă zic, io-s pașnică de fel și de cele mai multe ori mă cert în capu’ meu cu oamenii, nu cu vorbe. Dar cred că nu s-a mai putut. După 45 de minute și după acest Las Fierbinți derulat pe viața și pe muzica mea….

Am ieșit din bancă și m-a pocnit mila. Peggy și inelele ei cu nestemate colorate, cu cocul ei roșu ca focu’, era rănită la mânuțe. Și io am făcut flic-flac-uri, fi-mi-ar rușine! Da’ cu decență, să n-o fac de râs pe mama, deși-s crescută-n capătu’ Berceniului, colț cu lanu’ de porumb.

Mai fac o criză d-asta și peste 6 luni și nu-mi mai trebuie terapie 3 ani de-acu’-ncolo, oricâte greutăți mi-ar da târcoale.

P. S. Nu, n-aveau paznic. Da’ și dac-aveau nu cred că se băga omu’…

4 Comments

  • Lussy

    Mamaaaaa, deși mă gândesc că nu a fost tocmai plăcut ce s-a întâmplat, articolul e beton. Mi-a picat așa bine realitatea asta(deși e crudă), că mă dor fălcile. ? Stilul de a povesti este.. Cum să spun eu.. “Chapeau”, cum zic francezii. Un mulțumesc cu joc de glezne, că tare mi-ai făcut ziua mai bună! ?

  • Violeta

    ? Da’ zi-mi, că mă roade așa o curiozitaaaate: bâțâia și din picior?!?! Că, dacă nu, io nu te cred că era aia originală! P-aia jur că am văzut-o eu, e chiar duamna care vinde pâine la o brutărie din cartierul meu!
    Stă mereu afară, la ușă, pe un scaun din plastic, bâțâie piciorul și are telefonul lipit de ureche. Când vrei să iei ceva (dinăuntru) își dă ochii peste cap și zice “Hai, dragă, că am un client! Te sun eu imediat ce scap de el! Da, da, imediat te sun!”
    Dacă ai ajuns înauntru și nu decizi în 2 secunde ce vrei… începe să își piardă răbdarea! ?

Ce părere ai?

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: