-
Sneakers: De la asfalt la catwalk. Cum îți redefinești stilul
Eleganța nu înseamnă întotdeauna că trebuie să simți durerea în spate din cauza unui toc înalt. Sneakerșii pot aduce aceeași eleganță, dar și o doză de coolness în ecuație. De exemplu, ai văzut vreodată cum se combină sneakersii eleganți cu o fustă pencil sau cu un costum bine croit?
-
Sezonul rece cu Stil și Fason: Answear.ro îți ademenește garderoba cu eleganță și confort!
Eu numai stil și fason nu am când e vorba despre cum mă îmbrac. Despre eleganță nici nu poate fi vorba. Îmi rămâne, în schimb, confortul. Sunt regina neîncoronată a comodității. Am fost tot timpul, de când mă știu. Deci îmi doresc să fie moale, cald, fin, la botul calului. Termenii ăștia doi, împreună - eleganță și confort - nu s-au perindat prin mintea mea niciodată când mi-am pus traista-n spate (fizic sau virtual) cu gânduri serioase de shopping.
-
Gașca, clickul și dichisul.
Foarte des mă gândesc la cât sunt de norocoasă. E un mare privilegiu să fiu însoțită în călătoria asta numită viață de oameni valoroși, fără de care drumul meu știu sigur că ar fi fost altul. Mult mai anevoios și mult mai urât. Întotdeauna mi s-a părut mai important decât orice să fiu înconjurată de persoane cu care rezonez, de la care învăț și care să mă susțină. Iubesc oamenii și cei care mă cunosc știu că ei îmi sunt inspirație în fiecare zi. Sunt o persoană socială și nu-mi ajung degetele de la cele 2 mâini să îi număr pe cei la care I look up to, care mă…