-
Uan, ciu, fri, Pamela vrea copii
Când eram mică, stăteam ore-n șir în fața oglinzii și vorbeam de una singură. În principiu, baliverne. Îmi cercetam fiecare mușchi al feței ca să văd în ce direcție o ia și dacă dau bine pe sticlă. Mă visam la televizor. Pe vremea când am început această manifestare psihotico-artistică, la tv erau de admirat, în principal, crainicele. Acele femei frumos aranjate, dar în limite creștinești, care înșirau niște ore și emisiunile care urmau să se difuzeze în ziua aia. Eram fanul lor. Le-am urmărit cu o atenție chirurgicală fiecare gest, fiecare spasm, fiecare ton al vocii. Și le imitam. Uneori, îmi stabileam studioul tv în sufragerie, cu un scaun în…
-
Trăind ca o căprioară-n faruri
Când m-a părăsit, pentru totdeauna sper, depresia, așa cum spuneam aici, mi-a lăsat-o pe verișoara ei, anxietatea. De fapt, cred că mă jucam cu ea de mult timp, dar era deghizată în cine știe ce frumusețe, de mi-a luat ochii și credeam că-i vreun tremur ușor de adolescentă în fibrilațiile vârstei. Terapeuții, că-s psihologi sau psihiatrii, numesc această achiziție de nestăvilit a secolului 21 emoție. Unii zic că ne naștem cu ea și pe parcursul vieții devine rebelă ca nebuna și ne dă peste cap tot traseul sau că o dobândim chiar din fragedă pruncie. Ce nasoală. Asta înseamnă că eu sunt emotivă rău și mă zbat în lupta zilnică…
-
Atât eu, cât și echipa…
Astăzi e fix 1 lună de când am înșirat primele verzi și uscate într-un articol, aici, pe blog.Într-o lună am fost vizitată de 928 de oameni. Ei zic că IP-urile se iau in calcul. Deci dacă 2 oameni s-au uitat de pe același device, se cheamă că m-au vizitat în jur de 1000. Vizualizările totale sunt de 1488. Ceea ce pentru mine e așa… Cum să vă spun eu?! Șoc Șoc Șoc. Și vă mulțumesc că-mi dați surprize d-astea frumoase. Sper să mai fiu în stare să-ndrug și pe viitor câte ceva. Atât cât poate o fată simplă din Berceni.
-
Casa de discuri nu-i ACASĂ
Nu cred ca mi-am dorit niciodată s-ajung vedetă, starletă internațională. Și spun “nu cred” pentru că în capul meu a fost o vreme destul de lungă faptul că vreau și eu să fiu la televizor, să am concerte, chiar și-n chiloți. Dar când mă gândeam mai serios sau dacă mi se oferea o semi, ultra mică oportunitate, mă lua o panică de-mi clănțăneau dinții în gură. Și știm cu toții că “dacă vrei, poți! Adidas Torsion”. Adică un om care-și pune-n cap că vrea să fie star planetar, dacă și face ceva în sensul ăsta, are șanse mai mari să i se întâmple decât dacă-și plânge de milă că n-a…
-
La umbra ta m-aș face preș
N-am știut niciodată să-nvârt un bărbat pe degete. Adică ce să-i fac?! Habar n-am avut niciodată să fac strategii, să acționez calculat, “să-l înnebunesc”. Da’ ce-s, vreo vrăjimăturică?! Când eram în adolescență și-n tinerețea timpurie, peste tot în jurul meu alergau băieții după fete. La mine era invers. Alergam eu după ei. Numa’ că ori ratam startu’, ori greșeam linia de sosire. Că ei habar n-aveau că exist sau aveau, da’ i durea undeva. Ba chiar mi-a fost dat să-mi ceară unu’, după care umblam bezmetică în pauzele de la liceu, 5 lei să facă o poză cu mine de ziua mea. Da, da, this is how lame the situation…
