Viața îmi mănâncă tot timpul. Greu ajung să mă pun în fața laptopului și să dau drumul la cișmeaua gândirii. E vară, sufletul zburdă, dar mai ales picioarele. Revelația ultimilor zile e că eu alerg de mult timp, nu de acum două luni jumate-trei, când mi-am târât trupul superb și supraponeral pe cărăruile Parcului Tineretului întru eliminarea apei din corp (că asta era explicația, că rețin apă) și izbăvirea de păcatele tânjirii zilnice după pâine proaspătă, semințe de floarea soarelui și 2 până la 5 eclere. Alerg, cel puțin de când s-a născut Matei, ca o curcă beată și fără direcție pe diverse rute – grădiniță – acasă – muncă…