-
Dama de inimă neagră
Fiecare dimineață era la fel. Cu același gol în stomac, imposibil de umplut cu cele două pahare de apă pe care știa că trebuie să le bea la prima oră pentru digestie. Din momentul în care deschidea ochii, același sentiment oribil și foarte greu de descifrat punea stăpânire pe ea. L-ar fi numit frică, dar nu avea obiect. Era mai mult o îngrijorare generală. O mulțime nedefinită de semne de întrebare vizavi de ziua care tocmai începea. Singurul gând care apărea, înainte de avalanșa zilnică a gălăgiei din cap, era tot o întrebare: Oare o să fac față? Făcea. De cele mai multe ori cu mici bucurii apărute pe parcurs,…
-
Îngrașă-te-acum, întreabă-mă cum!
Eeee, dar cine vă vindea vouă gogoși (vai, Doamne, gogoși. D-alea umplute cu gem sau nu, nu, simple, împletite, cu zahăr pudră) cum că ar fi slăbit mult și că se simte mare divă?!Ce vorbești, Frantz, bag în mine ca-ntr-un spital. Orice și mult. Și mi-e o foame de lup d-ăla hămesit care n-a mai prins o căprioară de când era mic. Efectiv, zici că m-a ținut cineva fără apă și mâncare undeva-n captivitate și mi-a dat drumu’ acu’ între toate bunătățile pământului. Nu mă gândesc la fel de mult la nimic altceva, așa cum mă gândesc la mâncare. Seara, când mă pun în pat, ce planuri de viitor, ce…
-
Mulțumesc!
Neam de neamu’ meu n-ar fi visat vreodată că ce-mi produce mie mintea asta va ajunge la 3000 de oameni în mai puțin de 4 luni. Voi vă dați seama?! 3000 de oameni care citesc ce debitez eu dintr-o nevoie de a scoate din iureșul care-mi bântuie creierii zilnic.Îmi place să vorbesc și o fac des și mult. Sunt de-aia de care abia aștepți să scapi, că te obosește teribil cu polologhiile. Cel mai bine știu asta prietenele mele, săracele, care știu că atunci când ne întâlnim voi monopoliza 3 sferturi din discuții. N-am nimic de zis interesant. Nu mereu. Dar eu zic. Acum am început să fac treaba asta…
-
Give me a break. A city-break.
Una dintre cele mai mari surse de energie pentru mine este un city-break cu fetele. De câțiva ani facem 1 pe an. Că suntem sarake și zicem Săru’mâna, Doamne și pentru ăla. Calculăm de ni se învârte neuronu’ banii pe care tre’ să îi dăm, ne gândim de 100 de ori dacă n-ar trebui să înnoptăm, în gazdă, la o băbuță drăguță (sau nu), ca să mai salvăm din ăia 30 de euro pe care vrem să-i mătrășim la Primark pe gioarse, despre care noi știm că-s gioarse, dar una e să-ți iei un tricou penibil din Dublin și alta e să-l iei pe același din București. No?! Până la…
-
Mire și mireasă, luați-vă cu drumu’!
Ia-ți mireasă ziua bună… De la toți invitații. Că e belită. Nunțile mi se par o sursă de stres care se-ntinde pe cel puțin 6 luni, de-aia de te-ar putea băga la balamuc. Să gândești cu capu’ tău totul în cel mai mic detaliu, să planifici, să alergi, să cauți, să mulțumești. În primul și primul rând e stresu’ că nu te mai cere. Te-oi fi îngrășat, nu s-o fi săturat de bere cu băieții și îi e frică de ștreang… Stai, stai, nu-i sugerezi nimic. Păi ce, tu ești proasta lui să-l ceri tot tu dupa 8 ani în care el a dormit în ghete, deși dădea semne că…
