SuperBlog
-
A venit, a venit primăvara/Acoperă-mi curtea cu ceva/Cu o pergolă sau, mai bine/Sau, mai bine, cu un acoperiș, da, da
Dac-aș fi poetă, v-aș spune-o p-aia cu acasă e unde îți e inima. Și dac-aș fi în trend, aș pune și un haștag. Dar nu-s nici poetă și, cu atât mai puțin, în trend. Sunt o femeie de 40 de ani care nu are, încă, cordonul ombilical tăiat (de-acum încolo, Dumnezeu cu mila!). Mi-e dor des de mama și de tata. Și mă apucă neastâmpărul și golul în stomac când mă gândesc la diminețile de sâmbătă de când eram copil și nu știam ce e ăla haștag. Mă trezeam în miros de mâncare gătită, proaspăt făcută și orbecăiam adormită spre bucătărie mânată de pofta de prăjituri făcute de mama. Ăsta…
-
Despre Franke ţea lucrurilor. O femeie la cratiță și bucătăria ei.
Contextul unei relații defectuoase (viața înainte de electrocasnicele Franke) Relația noastră, a mea și a bucătăriei mele, ca orice altă relație, a avut suișuri și coborâșuri. Au fost ani întregi în care nici măcar n-am salutat-o. Nici n-am trecut pe la ea. O ignorare totală. Ea se chinuia, mititica, să mă îmbie, să mă atragă într-o relație ceva mai strânsă. Nici vorbă. Bine, trebuie spus și că ea nu era tocmai pregătită pentru o relație. De ce să n-o spunem p-aia dreaptă?! Era învechită, demodată, fără nicio noimă. Nu evolua în niciun fel. Habar n-avea ce e ăla trend, ce e aia tehnologie nouă. N-avea și ea plită, cuptor și…
-
Don’t Stop Me Now! I’m Kärchering.
Dom’le, bărbatul, când își ia el o nevastă de și-o pune pe numele lui și-o duce la casa lui, pe ce criteriu face asta?! Să țină cu casa? Să-i facă curățenie wow? Au ei o intuiție, așa, că gata, femeia asta e de casă? Bine…În cazul unora ca mine, nici nu trebuie mare intuiție. Pentru că se vede clar. Se citește gospodina din ADN direct pe față, pe brațe, pe mersul deșălat și, mai nou, și pe niște bufeuri neplănuite. Drept e că nu m-am bucurat niciodată la sulemeneli, oricât de scumpe, cât mă bucur la o păturică pe care să o pun peste pijămăluță și peste ciorăpelul flaușat, cât…
-
Ce caut io la SuperBlog?!
Exact. Nu mai bine stau eu frumos și fac niște tocănițe în bucătărioara mea, să miroasă a usturoi și ceapă călită?! Cum sunt eu obișnuită… Aaaaa, nu! Și de râsu’ curcilor dacă mă fac, mă bag. Ce-are, mă?! Că trece viața și eu sport n-am făcut să mă fi luptat și eu penteu un premiu, un loc pe un podium, ceva, în competiții, la olimpiade n-am fost… Vreau să fiarbă sângele-n mine de febra lipsei ideilor. :))
-
Oferă-ți o Chocotelegramă și privește-te în oglindă
Îmi place mâncarea. Mult de tot. Chiar și când țin cură de slăbire, conștientă fiind de proporțiile pe care le iau periodic, gândul tot la mâncare îmi este. Sau poate atunci e și mai pregnant gândul că trebuie să mănânc. Nimic nu-mi străbate mintea mai des decât ciocolata. Nevoia și plăcerea pe care le simt vizavi de ciocolata sunt cam ca aceleași care mă încearcă când iau o gură de aer proaspăt și-i simt traiectoria până în plămâni. Da, e boală la cap.
