În taxiul care o ducea la aeroport se auzea în surdină Inna cu unul dintre hiturile ei. Ce căcat de muzică mai e și asta? Să-i curme cineva suferința ăsteia! Putea, foarte simplu, să-l roage pe șofer să apese pe buton și s-o scutească de miorlăiala din difuzoare. Dar n-ar fi făcut-o nici bătută. Cum să-l deranjeze? Lasă, să-și vadă de condusul lui, acolo. Încerca să anihileze sunetul cu gânduri entuziaste. Nu mai fusese niciodată în Ucraina și abia aștepta. Când a chemat-o Mircea în birou și i-a spus că urmează să lucreze acolo pentru 2 săptămâni, a bătut recordul la schimbările de stare. În jumătate de minut a trecut…

Fiecare dimineață era la fel. Cu același gol în stomac, imposibil de umplut cu cele două pahare de apă pe care știa că trebuie să le bea la prima oră pentru digestie. Din momentul în care deschidea ochii, același sentiment oribil și foarte greu de descifrat punea stăpânire pe ea. L-ar fi numit frică, dar nu avea obiect. Era mai mult o îngrijorare generală. O mulțime nedefinită de semne de întrebare vizavi de ziua care tocmai începea. Singurul gând care apărea, înainte de avalanșa zilnică a gălăgiei din cap, era tot o întrebare: Oare o să fac față? Făcea. De cele mai multe ori cu mici bucurii apărute pe parcurs,…